Comisar european: UE va compensa întârzierea livrărilor de vaccinuri AstraZeneca cu ajutorul Pfizer

1 lună in urmă 2

​Uniunea Europeană va putea să îşi respectele ţintele referitoare la vaccinările împotriva Covid-19 în pofida întârzierii livrărilor vaccinurilor fabricate de AstraZeneca în condiţiile în care Pfizer produce o cantitate mai mare de doze decât planificase, a declarat comisaul pentru Industrie Thierry Breton, transmite Reuters, potrivit news.ro.

AstraZeneca a anunţat, vineri, că va încerca să livreze UE 30 de milioane de doze de vaccinuri până la sfârşitul lunii martie, mult mai puţine faţă de obligaţiile contractuale asumate iniţial, de 90 de milioane, şi un angajament făcut luna trecută, de a livra 40 de milioane de doze.

Breton a declarat duminică, la radioul francez Europe 1, că întârzierea este inacceptabilă, dar că deocamdată nu există planuri de a da în judecată compania.

”Vestea bună este că, deşi există întârzieri cu AstraZeneca, nu vom întârzia cu programul nostru de vaccinare în primul trimestru. Pfizer produce mai mult, mult mai mult decât era planificat, şi ne va livra mai mult”, a spus Breton.

Noua ţintă referitoare la livrările de vaccinuri ale AstraZeneca depinde de autoritatea de reglementare a medicamentelor din UE, care trebuie să aprobe aprovizionarea de la o fabrică din Olanda, arătă un document intern, citat sâmbătă de Reuters.

Breton a spus că AstraZeneca are probleme cu testarea, ceea ce reprezintă un semn al problemelor de logistică, şi a îndemnat consiliul de administraţie al companiei să ia măsuri.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă