COMENTARIU Marius Oprea. Paradoxul românesc – stăm pe cel mai mare munte de aur din Europa şi sîntem datori vînduţi

2 luni in urmă 28

În recenta decizie a UNESCO, prin care Roşia Montană a revenit în prim-plan, ar trebui să apelăm la ştiinţă şi la testamentul lui Avram Iancu, cel ce-şi lăsa bruma lui de avere, pentru a crea o Academie de drept – e nevoie de informaţii, cunoaşterea legii şi curajul de a o aplica. Numai astfel putem scăpa din situaţia în care ne aflăm: datori vînduţi, ameninţaţi să mai plătim şi despăgubiri de 5 miliarde de dolari, ne-am amaneta viitorul pe trei generaţii de acum încolo, deşi sub noi se află un munte de aur.
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă