Comentariu de Dan Udrea » LPF și FRF sunt complice la ce se petrece la Dinamo! „Dacă nu vor face nimic, vor avea mâinile pline de sânge, fiindcă vor asasina fotbalul!”

3 luni in urmă 19

E neverosimil cum într-un fotbal care se consideră profesionist și care generează anual venituri cumulate, măcar la Liga 1, de peste 80 de milioane de euro, oamenii care ar trebui să se ocupe de gestionarea, funcționarea și imaginea acestei competiții se comportă fix ca niște privitori! Fără responsabilitate. Fără implicare. Fără absolut nimic din ceea ce ar trebui să însemne un management de succes.

,E oare în regulă că FRF și LPF n-au avut nimic de spus la intrarea acestor spanioli în Liga 1? Evident că preluarea unei societăți comerciale nu e de resortul unei verificări din partea unor foruri conduse de Burleanu și Gino Iorgulescu. Dar, mai departe, FRF și LPF ar fi putut ușor, nu doar în acest caz, să oprească din start orice încercare de fake investiție. În ce mod? Solicitarea unor garanții bancare pentru contractele pe care spaniolii le-au semnat cu toți jucătorii aduși. L-ai adus pe Borja Valle și i-ai promis 33.000 de euro pe lună? Atunci, automat, garanție scrisă, oferită la LPF sau FRF, pentru salariul pe un an, de 396.000 de euro! La fel și cu toți ceilalți jucători din lot! Toți!

Ai ajuns la un buget de salarii de 5 milioane de euro pe an, suma trebuie să fie eligibilă într-un cont din care LPF și FRF să achite plata fotbaliștilor. Mai departe, în afara acestor garanții, ești liber să cheltuiești ce și cât dorești, pe transferuri, cantonamente, bonusuri etc, însă salariile fiind acoperite, competiția nu are de suferit și, în principal, în planul rezultatelor, deci sportiv, nici clubul nu intră în impas.

FRF și LPF însă n-au intervenit. N-au făcut nimic! Doar au luat act! Propunerea cu garantarea fondurilor salariale e o propunere care a mai existat în fotbalul românesc. Niciodată însă, FRF și LPF n-au luat-o în calcul. Sunt două foruri care se află la mâna cluburilor, fiindcă ele votează, iar o astfel de măsură le-ar atinge în mod direct. În schimb, jucătorii nu votează, ei n-au putere și întotdeauna sunt marginalizați. Dacă vom continua să judecăm la fel și în anii care vor urma, atunci finalul va fi inevitabil: colaps!

Imaginați-vă cum ar fi societatea în care trăim dacă și astăzi ar mai fi posibil un nou fond de investiții gen FNI, în care statul să permită oamenilor să meargă să-și depună economiile de o viață în conturile unor așa-ziși finanțiști, care promit multiplicarea lor pe o scară atât de mare încât vor ajunge să aibă nevoie de saci pentru a căra banii când îi vor scoate! Imaginați-vă apariția unor bănci asupra cărora să nu se exercite niciun fel de control de către o instituție financiară și care să anunțe falimentul după ce oamenii și-au lăsat banii acolo, iar fondul de garantare a depozitelor să nu existe!

Din fericire, lucrurile în România au evoluat mult față de anii '90. Intrarea în Uniunea Europeană a schimbat mult în bine această țară. Faptul că nu trăim cu teama că o bancă mai poate fugi cu banii noștri fără a-i recupera vreodată e un mare pas înainte pe care l-am făcut. Cu fotbalul însă, începem să ne întoarcem de unde am plecat și, de fapt, unde am fost cam întotdeauna. La driblat contribuții și impozite, la fraierit jucători, la insolvențe sau chiar la falimentul unor cluburi.

Lucrurile bune din sistemul financiar, bancar și, în general, din societate nu s-au schimbat de la sine. Evident că suntem departe de nivelul țărilor civilizate, dar măcar am mers înainte, nu înapoi. Pentru așa ceva a fost nevoie de intervenția autorităților, de legi ferme și de oameni care să judece cu dreptatea în mână în tribunale pentru ca personaje ca Sorin Ovidiu Vântu și Maria Vlas să fie condamnate! Și să fie oferite inclusiv ca exemple negative.

FRF și LPF au datoria, nu doar morală, de a încerca să facă ceva pentru a salva fotbalul! Au pârghiile necesare să o facă. Mai rămâne să dispună și de suficient curaj pentru a gândi și dincolo de miza electorală și de voturile care îi țin pe acești oameni în funcții. Dar și dacă nu vor face nimic, atunci vor avea, mai devreme sau mai târziu, mâinile pline de sânge. Fiindcă vor asasina fotbalul! 

VIDEO Radu Birlică, director de marketing la Dinamo: „Dacă intrăm în insolvență, ne așteaptă falimentul!”

Dinamo, în corzi » 800.000 de lei urgent sau 6 puncte! Cum se „lucrează” conducătorii clubului în absența lui CortaceroSituația de la Dinamo, analizată la sânge în cotidianul iberic AS: „Începe desființarea!” » Pablo Cortacero, taxat în presa din Spania

Gestul făcut de Mihaela Borcea în public i-a lăsat mască pe toți. Iubitul ei a reacționat imediat

Libertatea

Playtech: BOMBĂ! Gigi Becali, lovitură ULUITOARE. A venit decizia ȘOC de la ANAF
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă