Comandantul Spitalului Militar din Focșani - SCHIMBAT din funcție după vaccinarea peste rând a unor civili. Anunțul Ministerului Apărării

3 săptămâni in urmă 2

 InquamPhotos/Octav GaneaVaccinare anti-CVID-19 Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Ministerul Apărării Naţionale a anunțat, luni seară, concluziile verificărilor procesului de vaccinare la Spitalul Militar Focşani. Comandantul unității medicale a fost schimbat, iar numărul celor care s-au vaccinat peste rând este de 145 de persoane civile, care nu erau eligibile.

MARŢI, 16 MARTIE 2021, 00:24

SURSĂ: realitatea.net

AUTOR: Ioana Stanescu

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat, luni seară, că a fost finalizat raportul Comisiei numite pentru verificarea activităţii de vaccinare desfăşurată în centrul de vaccinare organizat de Spitalul Militar de Urgenţă (SMU) „Dr. Alexandru Popescu” din Focşani.

În sediul Cercului Militar Focşani au fost organizate două centre de vaccinare:

• Un centru de vaccinare coordonat de SMU Focşani, unde au fost vaccinate persoane din cadrul spitalului şi unităţilor militare arondate acestuia, eligibile pentru etapele I şi II;

• Un centru de vaccinare coordonat de DSP Vrancea, cu patru fluxuri de vaccinare, două pentru persoane civile din judeţ şi două pentru militari şi aparţinători, de asemenea, eligibili pentru etapele I şi II.

„Din totalul de 2.645 doze de vaccin efectuate în total, au fost înregistrate 145 de doze de vaccin (doza I şi rapel) administrate unor persoane civile, pentru care nu au putut fi identificate date care să certifice încadrarea în criteriile de eligibilitate stabilite de Strategia de vaccinare împotriva COVID-19 în România”, potrivit MApN.

În urma verificărilor, a fost dispusă încetarea împuternicirii actualului comandant al Spitalului Militar de Urgenţă (SMU) „Dr. Alexandru Popescu” din Focşani.

De asemenea, s-au dispus şi alte măsuri:

• Reorganizarea activităţilor în cadrul centrelor de vaccinare pentru asigurarea evidenţei corecte a persoanelor vaccinate, cu verificarea strictă a condiţiilor de eligibilitate şi respectarea procedurilor prevăzute de Strategia naţională de vaccinare;

• Continuarea acţiunilor de verificare şi control în celelalte centre de vaccinare organizate de MApN pentru asigurarea respectării cu stricteţe a procedurilor prevăzute de Strategia de vaccinare împotriva COVID-19 în România;

• Asigurarea transparenţei privind desfăşurarea procesului de vaccinare, prin informări periodice către mass-media şi publicul larg începând de astăzi, 15 martie, pe site-ul central al MApN.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă