Coaliția se reunește în prima ședință de la demiterea lui Vlad Voiculescu

3 săptămâni in urmă 23


Liderii coaliției de guvernare se vor reuni luni în prima ședință comună de la demiterea lui Vlad Voiculescu din fruntea Ministerului Sănătății care a dus la solicitarea USR-PLUS de înlocuire a premierului Florin Cîțu.


Ședința va fi precedată de un Birou Executiv al PNL, programat pentru ora 10:00, în sala grupului PNL de la Camera Deputaţilor.


Premierul Florin Cîțu a decis miercuri demiterea lui Vlad Voiculescu din fruntea Ministerului Sănătății, dar și a secretarului de stat Andreea Moldovan după controversa apărută ca urmare a publicării în Monitorul Oficial al ordinului privind noile recomandări de carantină.


USR-PLUS a replicat prin critici la adresa lui Florin Cîțu de „imaturitate politică" și prin solicitarea de a fi schimbat din poziția de prim-ministru pentru a merge mai departe cu coaliția.


Liberalii au transmis că îl susțin în continuare pe Florin Cîțu, iar USR-PLUS trebuie să facă o nouă nominalizare pentru Ministerul Sănătății. Și UDMR a cerut ca cele trei partide să meargă mai departe în coaliție cu Florin Cîțu premier.


Apel pentru încheierea conflictului


Deputatul USR Tudor Benga a făcut duminică un apel pentru încheierea conflictului intern din coaliție și pentru continuarea proiectelor comune.


„Am explicat deja din postarea de miercuri de ce modul în care au fost zburați din minister Vlad Voiculescu și Andreea Moldovan nu e în regulă. Însă dincolo de asta realitatea simplă e că eu nu prea aud alegători ai PNL-ului vociferând la Cîțu sau la Orban că ce neprincipiali sunt și ce urât se poartă cu partenerii de coaliție. Aud însă o grămadă de voci de la alegătorii noștri care ne zic să ne băgăm mințile în cap, că nici VV (nr. Vlad Voiculescu) nu e fără de prihană, și să ne vedem frumușel de treabă că mai nimeni din afara partidelor n-are chef de circotecă politică acum ci de scos țara din pandemie", a scris Tudor Benga pe Facebook.


El a respins posibilitatea de a vota o moțiune de cenzură împotriva unui Guvern din care face parte chiar USR.


„Eu unul nu voi vota nici o moțiune de cenzură împotriva propriului meu guvern. Aberații d-astea n-a mai făcut decât Dragnea și minionii lui de parlamentari PSD. Cu tot respectul dar eu nu vreau să ne facem de băcănie după ce i-am înfierat atunci ca pe rușinea Europei, Florin Cîțu nu este Sorin Grindeanu oricât de supărați am fi noi pe el acum, și nici parlamentarii USRPLUS nu sunt roboței docili care să se execute oricând simte șefimea nevoia să se cocoșească", a completat deputatul.


De asemenea, nu s-a arătat interesat de o rocadă între Florin Cîțu și Ludovic Orban la conducerea executivului.


„Nu știu dintre Florin Cîțu și Ludovic Orban care-i dracul mai negru sau vulpea mai șireată în materie de reforme sau sabotarea lor. În decembrie negociatorii USRPLUS l-au preferat fără drept de apel pe Cîțu în postura de premier. Ceea ce nu înseamnă că nu e posibil să fi greșit. Dar înseamnă totuși că trebuie să avem un pic grijă când, cum și de ce ne sucim", scrie Tudor Benga.


La rândul său, premierul Florin Cîţu a declarat că aşteaptă ca USR PLUS să desemneze noul ministru al Sănătăţii, având în vedere că portofoliul revine acestei formaţiuni politice. Coaliţia de guvernare poate merge mai departe, a adăugat Cîţu, precizând că, în calitate de şef al Executivului, va evalua miniştrii în funcţie de ceea ce fac, şi nu de ceea ce spun.


Printre numele vehiculate pentru poziția de ministru al Sănătății se numără Radu Lupescu, Ioana Mihăilă sau Adrian Wiener.



Citeşte Articolul Întreg pe Sursă