CNCAV, despre vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ai: Eficienţa este de 90,7%

3 săptămâni in urmă 12

Copiii reprezintă un procent tot mai mare din cazurile COVID-19 zilnice şi spitalizări faţă de începutul pandemiei, iar focarele din şcoli au o frecvenţă tot mai mare, a transmis CNCAV.

„De ce este importantă vaccinarea copiilor?
Studiu: Două doze de 10 micrograme (μg) de vaccin Comirnaty – Pfizer BioNTech (BNT162b2) administrate la interval de 21 de zile au fost sigure, imunogene și au asigurat o eficiență de 90,7% împotriva Covid-19 la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani.
Evaluarea Comirnaty – Pfizer BioNTech la copii a fost efectuată din mai multe motive”, anunţă CNCAV.

Potrivit CNCAV, odată cu prioritizarea grupelor mai mari de vârstă pentru vaccinare, ”copiii de vârstă şcolară reprezintă acum un procent tot mai mare de cazuri şi spitalizări faţă de începutul pandemiei, iar focarele din şcoli au o frecvenţă tot mai mare”.

„Beneficiile directe privind prevenirea infecției cu SARS-CoV-2 la copii includ protecția împotriva formelor severe, spitalizărilor și complicațiilor severe sau pe termen lung, cum ar fi sindromul inflamator multisistemic (MIS-C).

„Beneficiile indirecte includ probabilitatea reducerii transmiterii bolii la domiciliu și în mediul școlar, inclusiv transmiterii care afectează persoanele vulnerabile și desfășurarea învățământului în format fizic în condiții mai sigure.
Fără vaccinuri eficiente împotriva COVID-19 pentru această grupă de vârstă, copiii ar putea deveni surse constante de infectare și genera noi variante emergente.
Închiderea și carantina școlilor din cauza COVID-19 au costuri sociale și economice pentru familii și îngrijitori.
Vaccinarea la scară largă pentru toate grupele de vârstă este, prin urmare, esențială în eforturile continue de a reduce pandemia”, mai transmite CNCAV.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă