CNCAV: De luni se vor deschide 130 de cabinete de vaccinare pentru imunizarea cu Pfizer

1 lună in urmă 2

De la 1 martie peste 100 de cabinete noi vor deveni operaţionale pentru imunizarea cu vaccinul dezvoltat de compania Pfizer/BioNTech, aici urmând să fie vaccinate 156.000 de persoane în următoarele 20 de zile, a transmis, vineri, CNCAV.

„Începând de luni, 130 de cabinete noi devin operaționale pentru imunizarea cu vaccinul produs de compania Pfizer/BioNTech. 156.000 de persoane se vor putea vaccina în următoarele 20 de zile, în aceste cabinete; capacitatea de vaccinare a fiecărui cabinet este de 60 de persoane pe zi.”, se arată în comunicatul CNCAV.

Programarea începe, sâmbătă, 27 februarie și se adresează persoanelor cu boli cronice, cu vârste peste 65 de ani și persoanele cu dizabilități.

De la începutul campaniei de vaccinare și până în prezent 693.211 persoane s-au imunizat cu vaccinul produs de Pfizer.

Modalitățile de programare la vaccinare sunt cele deja cunoscute, respectiv individual, prin aparținători sau prin direcțiile de asistență socială de la nivelul primăriilor, prin intermediul platformei electronice, a medicului de familie/ curant, cât și prin call center, la numărul unic 021.414.44.25 sau la numerele de suport destinate fiecărui județ în parte, disponibile pe platforma de informare: https://vaccinare-covid.gov.ro.

De asemenea, în paralel, continuă programarea persoanelor înscrise în procesul de imunizare cu vaccinul produs de compania Oxford/AstraZeneca.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă