CNCAV: Aproape 55.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore

2 săptămâni in urmă 1

Aproape 55.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore și au fost raportate 92 de reacții adverse, anunță Comitetul Național de Coordonare a Activității privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Potrivit CNCAV, din cele 54.713 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore, 24.600 au primit prima doză de vaccin, iar 30.113au primit și a doua doză.

42.198 de persoane au fost imunizate cu vaccin Pfizer, 4.243 cu Moderna și 8.272 cu AstraZeneca.

De la începutul campaniei de vaccinare, au fost vaccinate în România 1.939.484 de persoane, din care 965.813 au primit prima doză, iar 973.671 ambele doze.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 92 de reacții adverse.

Din decembrie 2020, când a fost dat startul campaniei de vaccinare, au fost raportate 10.023 de reacții adverse, 4.792 după vaccinul Pfizer, 760 după Moderna și 4.471 după AstraZeneca.

CNCAV precizează că 117 reacții adverse sunt în curs de investigare.

Editor : A.A.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă