Clubul Schalke a cerut protecția poliției, după ce fanii furioși au atacat autocarul echipei

1 săptămână in urmă 13


Schalke 04 a retrogradat matematic în liga a doua din Germania, provocând furia fanilor, care au atacat autocarul echipei. Clubul din Gelsenkirchen a anunţat, vineri, că va solicita protecţia poliţiei, informează AFP, citată de News.ro.


Mai mulți suporteri furioși au „bombardat" autocarul cu ouă şi s-a luat de jucători, când echipa s-a întors, miercuri, la Gelsenkirchen, după ce a pierdut la Bielefeld, cu Arminia, scor 0-1, rezultat care a dus la retrogradarea matematică a formaţiei.


Jucătorii ar fi fost urmăriţi până la casele lor şi ameninţaţi, iar maşina unui fotbalist ar fi fost avariată înainte ca poliţia să intervină, potrivit presei din Germania.


Clubul Shalke 04 a explicat într-un comunicat că „a luat deja măsuri pentru a asigura siguranţa jucătorilor şi a staff-ului”.


Club istoric al fotbalului german, Schalke 04 va retrograda în liga a doua la sfârşitul sezonului după 30 de ani neîntrerupţi în primul eşalon şi la trei ani după ce a fost vicecampioan al Germaniei.


Clubul din Gelsenkirchen are o datorie de 217 milioane de euro, după ce a înregistrat pierderi de 52 de milioane de euro în ultimul exerciţiu financiar, din cauza pandemiei COVID-19.


FOTO: Hepta


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă