​Clotilde Armand, mandatată de Consiliul Local să facă demersurile pentru recuperarea prejudiciului de 243 de milioane de lei de la Romprest și alte persoane implicate

4 săptămâni in urmă 27

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a fost mandatată să întreprindă demersurile necesare pentru recuperarea unui prejudiciu de 243 de milioane de lei adus bugetului Sectorului 1, prin contractul cu operatorul de salubritate Romprest, prejudiciu constatat de un control făcut de Ministerul de Finanțe. Consilierii PNL au făcut însă un amendament prin care prejudiciul să fie recuperat prin intermediul juriștilor din Primăria Capitalei și nu printr-o casă de avocatură externă.

”Amendamentul nostru se referă la a demara acest proiect prin reprezentantul legal, adică prin aparatul juridic pe care Primăria Sectorului 1 îl are. Așa cum știți, în acest an, avem un an în care am dat un vot de încredere doamnei primar și doamnei avocat Trandafir să se ocupe de procesul pe speța cu firma de salubritate, însă am obținut cu mari întârziere rapoarte, incomplete, și ne-am trezit ulterior că deși ar trebui să ne reprezinte, doamna avocat acuză Consiliul Local mai departe în procesele pe care le face. Poate știm și noi exact care este suma pe care Primăria Sectorului 1 a cheltuit-o cu acest contract al doamnei avocat Trandafir, ținând cont că rezultatele au fost zero până la acest moment. Ca urmare propunem un amendament, fiind de acord cu punerea în aplicare a deciziei date de Ministerul Finanțelor în urma controlului, ca acest proces să se facă prin aparatul de specialitate al Primăriei și ținând cont de potențialul prejudiciu, pentru că cei de la Ministerul Finanțelor precizează de foarte multe ori că nu se regăsesc documente și că întreaga concluzie se bazează pe documentele care le-au fost puse la dispoziție. Dacă nu a găsit documente, mă întreb cum a mai încheiat alte protocoale cu firma respectivă ”, a declarat Ramona Porumb, consilierul local PNL, care a citit amendamentul.

Primarul Clotilde Armand a declarat că amendamentul PNL lasă proiectul fără conținut.

”Amendamentul lasă fără conținut proiectul de hotărâre și este ilegal. De fapt vrem să recuperăm prejudiciul cauzat de PNL cu angajații numiți tot de PNL și PSD. Acum când vine cineva să rezolve ce ați distrus, să recuperăm prejudiciul, aveți curaj si votați proiectul, fără circ, fără scandal și fără să dezinformați”, a declarat Clotilde Armand.

Cristian Adrian Tudose, consilier PSD, ca întrebat tot legat de scandalul Romprest când proiectul votat în Consiliul local privind înființarea unei comisii de analiză a activității doamnei avocat Trandafir își intră în atribuții. Acesta a cerut informații despre ce sume a primit casa de avocatură pentru a reprezenta Primăria în instanță și ce rezultate a obținut.

”M-ați dat foarte puține mandate, în rest s-a ocupat Direcția juridică de aici pe care o știți foarte bine, despre ce fac ei nu vă interesează sau poate știți deja, dar când doamna avocat Trandafir obține rezultate pozitive, în sfârșit câștigăm în instanță, atunci vreți să verificați ce face ea. E o dublă măsură care nu este deloc explicabilă. Primăria nu a câștigat niciodată niciun proces. Sunt fapte, nu sunt acuzații”, a explicat Clotilde Armand.

Potrivit referatului de aprobare ataşat proiectului, pe 28 aprilie, Direcţia Generală de Inspecţie Economică-Financiară din Ministerul Finanțelor a realizat un control la Primăria Sectorului 1. Principala măsură dispusă prevede recuperarea unei creanţe bugetare de 243.896.931 lei "de la Romprest şi/sau de la persoanele răspunzătoare".

Într-o postare pe Facebook, Clotilde Armand a explicat ce a constatat echipa de control de la MF:

- contractul de delegare a serviciilor de salubrizare a fost atribuit printr-o procedură de licitaţie deschisă, dar pe care Primăria Sectorului 1 a pregătit-o şi derulat-o, în perioada 2007-2008, "cu nerespectări flagrante ale prevederilor legale, în scopul explicit de a atribui contractul către Romprest, procedura nefiind altceva decât o formalitate";

- contractul a fost "încheiat şi derulat în mod defectuos, cu nerespectarea prevederilor legale", inclusiv în ceea ce priveşte tarifele facturate de Romprest şi achitate de Primăria Sectorului 1;

- Primăria Sectorului 1 a "aprobat" prin actul adiţional nr. 7/ 12.06.2012 "indexarea" tarifelor cu 0,515, adică cu 51,5%, în condiţiile în care, potrivit legii, aprobarea este atribuţia consiliului local;

- prin Actul adiţional nr. 11, "fără număr de înregistrare la Primăria Sectorului 1 şi la Romprest", încheiat în data de 16.09.2019, tarifele au fost modificate în sensul creşterii, "fără bază legală şi/sau contractuală";

- echipa de control a constatat un prejudiciu pe seama fondurilor publice în valoare totală de 243.896.931,56 lei, calculat ca diferenţă între tarifele facturate de Romprest şi achitate de Primăria Sectorului 1, "fără bază legală şi/sau contractuală, mult supradimensionate", precum şi contravaloarea unor servicii şi produse "neînscrise în contract şi ale căror tarife/preţuri nu au fost stabilite" urmare a procedurii de atribuire a contractului;

- faptele descrise în actul de control "pot întruni elementele constitutive ale infracţiunilor de gestiune frauduloasă şi abuz în serviciu".

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă