Cîțu, surprins singur la cafea / Ludovic Orban: „Își merită soarta. Iohannis îl considera slab și disponibil să accepte orice”

1 săptămână in urmă 20

Realitatea PLUS a difuzat o imagine cu premierul Florin Cîțu care se află în fața unui local, la o masă pe terasă, pârând a fi singur. Se indică faptul că imaginea ar fi fost făcută în momentul în care echipa din conducerea PNL se afla în negocieri cu PSD pentru formarea noului guvern de coaliție, știut fiind faptul că președintele partidului Florin Cîțu a lipsit de la întâlnire.

Prezent în emisiune la Realitatea PLUS, fostul președinte al PNL, Ludovic Orban, a apreciat că își merită soarta, Cîțu, pentru că s-a lăsat antrenat de președintele Klaus Iohannis în distrugerea partidului. Orban a punctat că Florin Cîțu a fost folosit ca o unealtă, iar acum a fost îndepărtat pur și simplu, inclusiv din negocierile cu PSD.

„Cum să te duci la Cotroceni împreună cu PSD? Dacă aș fi fost președinte PNL eu nu aș fi putut accepta”, a spus Ludovic Orban, referindu-se la faptul că Iohannis a invitat, luni, partidele la negocieri.

 „Își merită soarta, Florin Cîțu. De la început nu a fost altceva decât o unealtă, un biet pion. Am spus foarte limpede că va fi sacrificat în momentul în care Iohannis și grupul care a organizat toată această ticăloșie îl va considera dispensabil, că se va debarasa de el. I-am și spus când a propus excluderea mea din partid. I-am spus că în curând nu va mai fi nici prim-ministru, nici președintele PNL”, a comentat Orban la Realitatea PLUS.

Fostul lider liberal a adăugat că din punctul său de vedere, Cîțu nu va prinde nici măcar președinția Senatului, pentru că acolo este la concurență cu Alina Gorghiu, „care își dorește dintotdeauna această funcție”.

Sursa Foto: Realitatea PLUS

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă