Cîțu și Turcan au cerut în ședința PNL eliminarea supraimpozitării contractelor part-time. Ciucă a spus că trebuie discutat cu PSD

1 săptămână in urmă 12

Liderii PNL au discutat, luni, despre supraimpozitarea contractelor part-time. Potrivit unor surse participante la ședință, fostul ministru al Muncii, Raluca Turcan, a cerut eliminarea supraimpozitării contractelor part-time, modificare care ar putea fi făcută în Parlament. După ședință, și fostul premier Florin Cîțu a transmis că „menținerea acestei suprataxari este un atac direct asupra oamenilor cu venituri mici”.

Raluca Turcan a spus, în timpul ședinței, că datele arată că între momentul implementării măsurii și data de 16 septembrie erau cu 73.000 de contracte de muncă mai puține. „Este adevărat că numărul contractelor de muncă cu normă întreagă a crescut cu 80.000, dar numărul celor cu timp parțial a scăzut. În aceeași perioadă a anului trecut nu a existat o asemenea scădere a totalului contractelor”, le-a spus Turcan, colegilor.

Aceasta a cerut modificarea ordonanței în Parlament. „Dincolo de cifre, există percepția oamenilor, iar în teritoriu noi simțim aceasta presiune că această Ordonanță trebuie corectată în Parlament. Putem anula această prevedere printr-un amendament și asta ar trebui să fie o decizie a BEX”, ar mai fi spus fostul ministru al Muncii.

Discuția ar putea fi ridicată de premier în Coaliție, însă acesta le-a transmis colegilor că trebuie discutat cu PSD, social democrații fiind cei care au propus această măsură.

La finalul ședinței, fostul premier Florin Cîțu a scris pe Facebook că menținerea acestei măsuri „nu are sens”.

„Menținerea acestei suprataxari este un atac direct asupra oamenilor cu venituri mici și nu are sens în condițiile în care urmează amanarea creșterii impozitelor locale până în 2025. Ambele măsuri sunt în oug16 din 2022. Dacă ministerul finanțelor este ok fără 4 miliarde lei, cât înseamnă impactul amânării creșterii taxelor locale, atunci nu va avea probleme dacă eliminăm supraimpoztiarea contractelor part time cu un impact de aproximativ 900 milioane lei”, a scris Florin Cîțu.

Potrivit ordonanței de urgență adoptată de guvern în vară, de la 1 august contractele part-time care sunt sub nivelul salariului minim sunt taxate la nivelul salariului minim.

PSD susține că „cea mai mare parte a acestor contracte part-time au fost folosite pentru evitarea plății de către angajator a obligațiilor către stat, în dauna drepturilor la pensie ale salariaților și în detrimentul fondurilor destinate medicamentelor compensate și serviciilor medicale acordate cetățenilor români”.

Editor : Robert Kiss

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă