Cîţu: Niciun parlamentar PNL nu va face demersuri pentru dărâmarea propriului guvern sau a premierului

1 lună in urmă 24

Premierul Florin Cîţu a declarat miercuri, la finalul şedinţei Biroului Politic Naţional al PNL, că niciun parlamentar liberal nu va face demersuri în Parlament sau în afara lui pentru "dărâmarea propriului guvern şi a premierului desemnat de PNL, Florin Cîţu". "Niciun parlamentar PNL nu va face demersuri în Parlament sau în afara lui pentru dărâmarea propriului guvern şi a premierului desemnat de PNL, Florin Cîţu. În caz contrar, se va supune sancţiunilor statutare", a arătat el într-o declaraţie de presă. Premierul a menţionat că parlamentarii PNL vor fi mandataţi să nu participe la plenul reunit convocat de preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului sau la şedinţele Birourilor permanente reunite în care se va discuta calendarul moţiunii USR PLUS - AUR, despre care spune că este "depusă nelegal, până la verificarea legalităţii semnăturilor". AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă