Circulație feroviară blocată în județul Prahova, din cauza unei locomotive care a luat foc

2 săptămâni in urmă 40


O locomotivă a unui tren de marfă a luat foc duminică seară, 2 ianuarie, în jurul orei 17.00, pe raza localității Brazi, din județul Prahova. Trenul era încărcat cu azotat de amoniu, a relatat publicația locală Info Ploiești City.


Locomotiva trenului cu 25 de vagoane care transporta îngrășăminte chimice a fost decuplată de către mecanic, iar riscul producerii unei explozii a fost evitat.


ISU Prahova a intervenit cu două autospeciale de stingere, o autospecială cu azot şi o ambulanţă SMURD.



https://www.youtube.com/watch?v=NxI8LgJNySA

CFR a anunțat că traficul feroviar este temporar oprit între Crivina și Brazi, „din cauza unui incendiu produs la locomotiva DA a trenului 56300 GFR”.


„Echipele de intervenție CFR și organele ISU se află la fața locului și intervin pentru stingerea incendiului, locomotiva fiind decuplată de la tren. Precizăm că este afectată circulația a 4 trenuri de călători (1635, 5021, 1636 și 11634), care staționează în gările adiacente, până la redeschiderea circulației”, a mai transmis CFR.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă