Ciprian Ciucu: M-am exprimat în cadrul Biroului politic Naţional al PNL împotriva alianţei ce se prefigurează la guvernare

1 săptămână in urmă 16

Preşedintele PNL Bucureşti, Ciprian Ciucu, a declarat că s-a exprimat, în cadrul Biroului politic Naţional al partidului, împotriva alianţei ce se prefigurează la guvernare şi că, la nivel local, primarii sunt liberi să îşi decidă, împreună cu organizaţiile locale, propriile majorităţi. "Am votat şi m-am exprimat astăzi, în cadrul Biroului politic Naţional al PNL, împotriva alianţei care se prefigurează la guvernare. Am cerut în şedinţele anterioare şi astăzi am primit confirmarea că la nivel local nu se impune o de sus în jos o astfel de alianţă şi că primarii sunt liberi să îşi decidă, împreună cu propriile organizaţii locale, propriile majorităţi. Acest lucru mă bucură în contextul situaţiei politice din Bucureşti. În ceea ce mă priveşte, voi milita pentru menţinerea alianţei la nivelul Primăriei Generale şi a Primăriilor de Sector cu partenerii alături de care ne-am prezentat în campania electorală din 2020. Aşa este normal, aşa trebuie să facem. Fac un apel la preşedintele USR, la preşedintele USR Bucureşti şi la preşedinţii organizaţiilor de sectoare ale USR să nu provoace rupturi artificiale în Bucureşti şi să urmeze calea mai uşoară a opoziţiei", a scris Ciprian Ciucu, pe Facebook. El a făcut un apel şi la colegii săi din conducerea sectoarelor ca, în contextul schimbărilor guvernamentale, să nu facă "gesturi bruşte". "Fac un apel şi către Primarul General să pună pe baze autentice dialogul cu organizaţiile PNL şi USR din Bucureşti şi să reevalueze cum se poziţionează vizavi de protocolul pe baza căruia a fost susţinut în campania electorală şi să se asigure că cele agreate se întâmplă. În ceea ce mă priveşte, rămân dedicat ideii de reformă şi liberalism şi intenţionez ca, împreună cu Organizaţia PNL Bucureşti, să promovăm cea mai reformistă şi raţională agendă din acest mare oraş, chiar dacă o parte din măsurile pe care le vom susţine vor părea nepopulare!", a adăugat Ciprian Ciucu. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă