Ciprian Ciucu a luat foc după ce a aflat că s-au cumpărat maşini de tuns iarba pentru şcolile din Sectorul 6 la preţ dublu: „Trimit Corpul de Control AZI acolo!”

1 lună in urmă 27

Ciprian Ciucu a luat foc după ce a aflat că s-au cumpărat maşini de tuns iarba pentru şcolile din Sectorul 6 la preţ dublu faţă de preţul pieţei. Astfel, pentru fiecare mașină de tuns iarba s-a plătit aproximativ 3.400 de lei, în timp ce același model apare pe site-urile de specialitate la circa 1.800 de lei.

Ciprian Ciucu: Trimit Corpul de Control

Citeşte şi Ciprian Ciucu, primarul sectorului 6: „Nu vreau să fiu absurd şi să trimit direct Poliţia Locală, dar aici nu mai sunt înţelegător”

Administrația Școlilor Sector 6 a cumpărat miercuri, 18 august, la ora 13:24,  o mașină de tuns gazonul pentru Școala Regele Mihai I, apoi, până la ora 13:36, adică în doar 12 minute, a achiziţionat mașini de tuns iarba pentru 46 de școli din sector, scrie Buletin de București, potrivit Hotnewes.

Modelul mașinii de tuns iarba ales de  cei de la Administrația Școlilor Sector 6 este Makita PLM4628N. Firma de la care au fost cumpărate mașinile de tuns iarba la suprapreț se numește Mob Gia International, mai scrie Buletin de București.

Primarul Sectorului 6 spune că a aflat din presă că s-au cheltuit în total aproape 170 de mii de lei pe maşini de tuns iarba şi a precizat că va trimite corpul de control de urgență la Administrația Școlilor Sector 6.

„Acum am aflat și eu de la voi. Trimit corpul de control AZI acolo! Până acum am avut moștenite niște contracte cadru (sifon) de întreținere foarte scumpe, am dispus soluții, ca angajații proprii sa se ocupe. Administrația Școlilor mi-a făcut o surpriza forte neplăcută. Voi publica raportul corpului de control. Credeam ca am fost clar cu aceste lucruri, dar unii pricep mai greu. Lucrurile nu vor rămâne așa”, a spus primarul Ciucu.

Reamintim că primarul sectorului 6 Ciprian Ciucu este noul preşedinte al PNL Bucureşti, fiind ales cu 498 de voturi. Acesta a învins-o pe Violeta Alexandru, care a obţinut 403 voturi. Edilul a fost susţinut de premierul Florin Cîţu.

„Ciprian Ciucu este noul preşedinte al PNL Bucureşti! Felicitări! Avem treabă, Ciprian! Trebuie să reconstruim filiala şi să aducem oamenii împreună. Fără compromisuri în 2024 şi sunt sigur că PNL va fi prima opţiune a bucureştenilor. Reuşim împreună!  Împreună suntem echipa câştigătoare”, a scris Florin Cîţu pe Facebook imediat după ce primarul Sectorului 6 a câştigat alegerile interne.

Citeşte şi Președintele PNL București Ciprian Ciucu trage semnalul de alarmă: Coaliția scârțâie în București. Relația lui Nicușor Dan cu PNL trebuie normalizată

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă