Ciolacu: PSD nu vrea să fie parte a unui şantaj, va depune moţiune când va avea 234 de semnături

1 lună in urmă 22

PSD nu vrea să fie parte a unui şantaj şi va depune moţiune de cenzură când va avea 234 de semnături, a afirmat, duminică, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu. "Nu poţi să foloseşti PSD-ul să depună o moţiune de cenzură şi tu prin spatele uşilor să negociezi ce-ţi doreşti de la primul ministru sau faci un şantaj. PSD-ul nu vrea să fie parte a unui şantaj. Eu personal nu vreau să-mi car colegii pe la DNA pentru că au participat la un şantaj şi atunci, în momentul în care semnezi o moţiune, îţi asumi că vei merge şi vei şi vota (...) nu foloseşti semnătura celui mai mare partid din România ca să negociezi tu în interiorul Coaliţiei sau a Guvernului. Dacă doreşti să-ţi asumi, vii şi semnezi. Ceea ce m-a întristat cel mai mult a fost că nici domnul Barna, nici domnul Cioloş, nici domnul Simion George nu ne-au trimis nici măcar textul moţiunii, lucru pe care l-am făcut de fiecare dată şi am respectat fiecare coleg şi fiecare lider de partid parlamentar şi neparlamentar", a spus Marcel Ciolacu. El a subliniat că Guvernul Cîţu trebuie să plece şi a menţionat că PSD va participa, luni, la Biroul Permanent Reunit (BPR) al Parlamentului. "E o moţiune depusă, e la BPR. Aşteptăm decizia BPR, pe urmă îi invităm pe cei de la USR şi AUR, dacă nu trece, să semneze moţiunea PSD", a precizat Ciolacu. Potrivit acestuia, Parlamentul nu mai reprezintă voinţa românilor în actuala componenţă şi este nevoie de alegeri anticipate. El a subliniat că PSD este pregătit să revină la guvernare. "Mai mult decât atât, avem 90% din programul de guvernare şi legile necesare de a ieşi din criză", a semnalat liderul PSD. Întrebat de jurnalişti despre acuzaţia că ar face "blat" cu Florin Cîţu pentru banii publici, el a răspuns că de foarte mult timp nu a mai avut discuţii cu premierul. "Dacă dumneavoastră credeţi că ministrul Dezvoltării (...) va încălca vreodată legea, vă înşelaţi amarnic, iar PSD are cele mai multe autorităţi locale, e imposibil să excluzi autorităţile PSD-ului de la un eventual PNDL 3", a adăugat Ciolacu. AGERPRES/(A - autor: Iulia Carciog, editor: George Onea, editor online: Andreea Lãzãroiu)   Citeşte şi:   Ciolacu: Dacă moţiunea USR-AUR va ajunge la vot, PSD o va vota; mergem până la capăt - alegeri anticipate
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă