Ciolacu, înaintea noilor negocieri cu PNL: „Domnul Cîțu va înțelege că nu poate să vină premierul României”

1 săptămână in urmă 12

Miercuri, 17 Noiembrie 2021, ora 10:54

150 citiri

 „Domnul Cîțu va înțelege că nu poate să vină premierul României”

Președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat că miercuri, 17 noiembrie, are loc o ședință a Consiliului Național al partidului în care se va decide numele celui care va ocupa funcția de premier din partea partidului. Totodată, acesta a subliniat că Florin Cîțu nu mai poate fi prim-ministru.

”Deja ar trebui să ne grăbim să finalizăm aceste discuţii în ceea ce priveşte primul-ministru”, a spus Marcel Ciolacu, precizând că îşi doreşte un program de guvernare cu priorităţi pentru pregătirea valului 5 al pandemiei şi apoi un program de guvernare pe termen mediu, până în 2024.

”Astăzi, mai mult ca sigur se va finaliza acest program de guvernare”, a spus preşedintele PSD.

PSD va face un Consiliu Politic Naţional, în care va decide premierul desemnat din partea formațiunii.

”Important este să nu construim ceva neţinând cont de absolut nimic, numai de interese naţionale. Trebuie să ţinem cont, în primul şi în primul rând, de voinţa românilor. Vă reamintesc că PSD a câştigat alegerile parlamentare. Dacă vom construi ceva normal şi vom ţine cont în primul rând de voinţa românilor, sunt ferm convins că vom avea o coaliţie funcţională şi vom guverna pentru români”, a spus Ciolacu.

Preşedintele PSD a spus că există deja o decizie privind o rotaţia şi că este normal să avem şi un premier desemnat.

Întrebat dacă PSD va accepta în aceatsă rotaţie să dea al doilea premier, el a spus: ”Revin la voturile românilor. Este logic, atâta vreme cât PSD a câştigat alegerile, este normal să solicităm ca prima rotaţie să fie la PSD”, a mai declarat Ciolacu, precizând că se va negocia, astfel încât să nu iasă nimeni ”păcălit”.

Ciolacu a mai spus că speră ca astăzi să încheie aceste negocieri şi nu a dorit să răspundă dacă îl acceptă pe Florin Cîţu ca premier.

”Vreţi să vă răspund în fiecare dimineaţă la aceeaşi întrebare şi să creăm o tensiune, în ceva ce dorim să construim? Nu vă mai răspund, că am obosit. Intrăm într-o normalitate şi sunt ferm convins că şi domnul Cîţu va înţelege această normalitate, că nu poate să vină în acest moment premierul României, după ce a fost demis, atunci cu certitudine ne vom înţelege”, a spus Marcel Ciolacu.

Citeste si:

Negocieri de ultimă oră între PNL-PSD-UDMR pentru viitorul guvern. Condiția pusă de PSD privind primul premier din rotație

Noi negocieri pentru formarea guvernului au avut loc luni, 15 noiembrie 2021, între liderul PNL, Florin Cîțu, cel al PSD, Marcel Ciolacu, și cel al UDMR, Kelemen Hunor. Varianta acceptată...

Prima zi de negocieri între PSD și PNL. În ce direcție se înclină balanța și care sunt cele mai importante ministere pe care se bat cele două partide

PSD și PNL au avut marți, 9 noiembrie, prima rundă de negocieri privind împărțirea guvernului din noua formulă a executivului. PNL pune presiuni asupra ministerelor importante, în timp ce...

Sursa: Ziare.com

Digi24.ro

DigiSport.ro

ObservatorNews.ro

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă