Ciolacu, înaintea întâlnirii cu PNL: „Nu vreau să discutăm despre ministere”. În discuțiile neoficiale PSD a cerut jumătate din Guvern

3 săptămâni in urmă 33

Președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat, joi, înaintea întâlnirii cu delegația PNL, că nu vrea să aibă o discuție despre ministere, vrea să discute despre măsurile din sănătate și energie. În discuțiile neoficiale, care ar fi avut loc miercuri seara, social democrații au solicitat premierul și jumătate din ministere pentru intrarea la guvernare alături de PNL.

„PSD va merge la Cotroceni cu o propunere de prim-ministru. (n.red. Despre discuțiile cu PNL) Sunt în domeniul Sănătății, avem pe energie și din programul de guvernare prezentat de domnul Ciucă, erau introduse noi taxe și vedem cum scoatem aceste lucruri. Nu vreau să avem discuții despre ministere”, a declarat liderul PSD înainte să plece spre Parlament, unde are loc întâlnirea cu delegația PNL.

Din delegația PSD fac parte Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Gabriela Firea, Mihai Tudose și Vasile Dîncu. 

Marcel Ciolacu și Florin Cîțu au avut miercuri seara o întâlnire neoficială la care au mai participat și prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu și secretarul general al PNL Dan Vîlceanu, susțin surse politice.

Surse politice susțin că la întâlnirea dintre liderii celor două partide Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu i-au transmis lui Florin Cîțu că PSD vrea funcția de premier și jumătate din ministere pentru intrarea la guvernare. De asemenea, au solicitat un set de 100 de măsuri care să fie preluate în programul de guvernare. Sinteza măsurilor poate fi consultată AICI.

Președintele PNL Florin Cîțu ar fi plecat „dezamăgit” de la întâlnire când a aflat pretențiile social democraților, susțin surse politice. Marcel Ciolacu a declarat și public că PSD vrea funcția de premier într-un posibil viitor guvern. „Nu au nimic de pierdut și vor cere cât mai mult”, spun surse apropiate negocierilor. Social democrații cer ministere importante printre care Interne, Finanțe, Muncă, Sănătate, Transporturi, Economie sau Agricultură.

Editor : Robert Kiss

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă