Ciolacu: În acest moment de răscruce pentru ţară, nu avem altă soluţie politică decât o guvernare cu PNL

3 săptămâni in urmă 18

Soluţia politică a unei guvernări care să includă şi PNL şi PSD este "singura" în acest moment de răscruce pentru România, a declarat, vineri, preşedintele social-democraţilor, Marcel Ciolacu, care a subliniat că, în cazul în care "războiul" dintre cele două mari partide va continua, va crea o nouă criză politică şi va duce la declanşarea alegerilor anticipate. "Am avut prima întâlnire cu domnul Florin Cîţu, preşedintele PNL. Sunt ferm convins că, din acest moment, atât eu, cât şi colegul meu vom fi sub un asediu al unor oameni care au alte priorităţi, al celor care vor încerca să ne demonstreze că direcţia în care am plecat nu este cea corectă. Fiecare dinte noi ştim ce am greşit. Îmi pare rău, cu adevărat, voi aţi greşit mai mult, fiindcă aţi fost la putere. Eu vreau să vă asigur de buna mea credinţă şi, după discuţia de ieri, şi de buna credinţă a domnului preşedinte Florin Cîţu. Am depăşit momentul în care am făcut socotelile de sondaje, de procente, de poziţionări. Eu consider că în acest moment de răscruce a României nu avem altă soluţie politică. Dacă vom continua războiul dintre cele două partide mari ale României la anul, în martie, vom vorbi de o nouă criză politică, vom vorbi, categoric, de alegeri anticipate şi să nu credeţi că cei care vor să stăpânească această ţară prin dezbinarea românilor se vor opri aici", a afirmat Ciolacu, la evenimentul "Topul Naţional al firmelor private din România", organizat de Consiliul Naţional al IMM-urilor din România. El a transmis că se angrenează în acest proiect numai cu implicarea partenerilor sociali într-un mod activ în actul de guvernare. "Îmi asum acest proiect, sper să reuşim să-l realizăm, dar, categoric, în acest proiect eu nu mă voi angrena decât împreună cu partenerii sociali într-un mod activ, în actul de guvernare", a spus preşedintele PSD. Marcel Ciolacu a criticat faptul că IMM-urile nu au fost cuprinse în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă de către guvernanţi, în ciuda solicitărilor adresate în acest sens, atât de către PSD, cât şi de către reprezentanţii acestora. "Însă, pentru mine şi colegii mei, susţinerea companiilor româneşti continuă să fie o prioritate strategică. Zilele acestea am pregătit împreună cu specialiştii noştri programul celor 100 de măsuri urgente pentru viitorul Guvern. Am alocat un capitol consistent soluţiilor de sprijinire a activităţii IMM-urilor, fiindcă noi credem că aceasta este calea corectă pentru ca economia ţării noastre să depăşească această situaţie grea", a afirmat liderul PSD. AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)   Citeşte şi:   Cîţu: Concluziile discuţiilor cu USR şi PSD, luni, în Biroul Politic Naţional al PNL
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă