Ciolacu: Depunem moțiune de cenzură, dar fără să influențăm lupta între părțile din PNL. Contăm la vot și pe AUR. Mergem pe latura „fără penali în funcții publice”. Eu nu m-am drogat niciodată și nu m-am urcat băut la volan

1 lună in urmă 29

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat miercuri seara la RTV, că pregătește moțiunea pentru demiterea premierului Florin Cîțu și că singurele discuții pe care le are cu colegii social-democrați se referă la momentul în care aceasta ar trebui depusă în Parlament, astfel încât să nu influențeze în niciun fel lupta dintre părțile care-și dispută conducerea în PNL.

„Discutăm dacă să depunem moțiunea imediat după începerea sesiunii parlamentare, sau după Congresul PNL. În ce mă privește, consider că ar fi mai bine ca această moțiune să nu influențeze lupta internă din PNL. Să își ducă în PNL bătălia și  înjurăturile lor, fără să fie folosit PSD-ul în această dispută. Discutăm, cert este că vrem cu toți colegii mei social-democrați ca această moțiune să aibă șanse să treacă, să nu o depunem și să nu treacă”, a comentat Marcel Ciolacu.

Liderul PSD a menționat că în privința moțiunii de cenzură mizează și pe votul parlamentarilor de la AUR.

„Chiar dacă cei de la AUR nu ar avea de ales, tot ar trebui să voteze…dacă vrei să creezi respect între colegi… Am avut cu liderii AUR discuții pe această temă și o să mai avem”, a comentat Ciolacu.

Întrebat ce va conține moțiunea împotriva lui Cîțu, liderul PSD a punctat că premierul este un „penal” și că va fi abordată în primul rând „latura: fără penali în funcții publice”, pe care trebuia să și-o asume și Dan Barna, liderul USR-PLUS. De asemena, alte două subiecte vor fi economie și sănătate, având în vedere că România se apropie de un nou val de pandemie și nimeni nu a luat nicio măsură.

„(…) L-am auzit pe Dacian Cioloș că a zis public că așteaptă raspunsuri despre dosarele penale ale lui Cîțu… Așa, și? Să aștepte. Dar domnul Barna, el ce face? Barna e la putere acum, Domane ferește, nu vrem să-l deranjă, are și congres… S-au înțeles cu Cîțu pe buget, pe rectificare, să mai ia niște bani de a ministere, să-i mute pe consulă…. Dar vorbim totuși de niște oameni care au săvârșit infracșiuni, și domnul Cîțu și domana Armand care a fraudat alegerile (Clotildee Armand – primarul Sectorului1 – n.red) – a spus Ciolacu.

Liderul PSD l-a atact din nou pe premierul Florin Cîțu subliniind că acesta trebuie demis petnru că ceea ce a făcut el este infracțiune penală

„Sper că toată lumea e conștientă că ceea ce a făcut Cîțu nu e contravenție, este infracțiune penală a stat două zile la zdup. E adevărat că e un penal strategic pentru că a stat la zdup în SUA, dar tot pușcărie este”, a comentat liderul PSD.

Chestionat dacă n-are și el păcate din tinerețe dacă s-a gândit vreodată să se drogheze, acesta a răspuns că nu s-a gândit niciodată.

„Nu m-am drogat niciodată, nici nu m-am gândit… Aș fi primul car ar participa la un test toxicologic. (…) Am mai băut și eu ca tot omul un pahar de vin, dar nu m-am urcat niciodată băut la volan”, a răspuns Ciolacu.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă