Ciolacu: Bucureștenii au situat PSD pe primul loc la votul politic. O felicit pe Gabriela Firea, locul ei e în prima linie a PSD

4 luni in urmă 19

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, duminică seara, după exit-poll-uri, că bucureștenii au situat PSD pe primul loc la votul politic și a felicitat-o pe Gabriela Firea pentru campania electorală și determinarea ei și a precizat că locul acesteia este în prima linie a partidului.

Principalele declarații ale lui Marcel Ciolacu:

Mulțumesc bucureștenilor care au situat PSD pe primul loc la votul politic. Am dublat votul politic pe București, de la ultimele alegeri europarlamentare, când a fost 16,2%. Acum estimarea e de minimum 33%. Acest lucru arată că PNL, care se află pe locul 3 pe București, a fost sancționat de bucureșteni pentru haosul din pandemie, pentru hoția din pandemie, umilințele la care au supus pensionarii.

Vreau să o felicit pe dna Gabriela Firea pentru campania electorală, pentru determinarea ei și în primul rând pentru că a ales cea mai grea cale, de a se lupta cu toată lumea să facă o campanie electorală doar pentru București. Cel mai bun exit-poll e numărătoarea voturilor. Vom aștepta numărătoarea. E bine să vedem procentul după numărarea voturilor.

Faptul că avem acest vot politic și din țară estimările ne confirmă că PSD rămâne cel mai mare partid din România, cu cei mai mulți primari aleși . E o confirmare că suntem pe drumul cel bun.

Invit pe cei care ocupă locul 3 pe București să ne vedem la alegerile parlamentare.

Nu știm dacă Gabriela Firea a pierdut, așteptăm rezultatele finale. Dna Gabriela Firea e un politician de excepție, iar locul ei e în prima linie a PSD, chiar dacă a câștigat, chiar dacă a pierdut.

Eu i-am recomandat dnei Gabriela Firea să rămână la sediul de campanie să aștepte numărarea voturilor.

Consider că PNL n u mai e legitim la guvernare, după votul bucureștenilor.

Locul doamnei Gabriela Firea e în prima linie a PSD.

PSD, în acest moment, e pe drumul corect.

Ținând cont de toată conjunctura, rămânem cel mai mare partid din România. În conjunctura actuală, alegerile sunt o victorie pentru PSD.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă