Cine transmite la TV turneul de la Australian Open în următorii 10 ani. Parteneriat extraordinar pe piața media

1 lună in urmă 43

Australian Open, primul turneu de Grand Slam din calendar, va fi transmis la TV de Eurosport în următorii 10 ani! Turneul la care Simona Halep a disputat finala din 2018 a putut fi urmărit pe același post TV în ultimii ani, inclusiv în România.

Discovery Sports a anunțat astăzi că a ajuns la un acord cu Tennis Australia pentru a transmite Australian Open în direct și exclusiv la nivel paneuropean până în 2031. Acordul pe termen lung intră în vigoare în 2022 și include toate drepturile liniare și digitale.

Parteneriatul se va extinde astfel la peste 30 de ani, după ce Eurosport a difuzat pentru prima dată Australian Open în 1995. Ca parte a acordului pe următorii 10 ani, Discovery va folosi canalele, platformele și brandurile sale globale, inclusiv Eurosport și platformele sale de streaming pentru a prezenta Australian Open unui public din ce în ce mai mare.

Cine transmite la TV turneul de la Australian Open în următorii 10 ani

Andrew Georgiou, Președinte al divizei Sport, Discovery, a declarat: „Avem un istoric incredibil în a oferi conținut de tenis de top pentru publicul care se bucură de evenimentele de Grand Slam pe platformele noastre și în a da viață tuturor poveștilor care contează, atat din teren cat și din afara acestuia, indiferent de platforma pe care oamenii aleg să urmărească turneul. Extinderea pe termen lung a parteneriatului nostru cu Australian Open este dovada faptului că putem duce acest proiect și mai departe”.

În România, turneul de la „Antipozi”, la care Simona Halep a ajuns în finală în 2018 (a fost învinsă de Caroline Wozniacki cu 6-7, 6-3, 4-6), va fi transmis pe Eurosport și Eurosport Player. De asemenea Australian Open 2022, programat în perioada 17 – 30 ianuarie, este următorul turneu de Grand Slam la care va participa Simona, după ce sportiva din Constanța a pierdut în optimi la US Open, scor 3-6, 3-6 în fața Elinei Svitolina din Ucraina.

The post Cine transmite la TV turneul de la Australian Open în următorii 10 ani. Parteneriat extraordinar pe piața media appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă