Cine este poliţistul care l-a trântit la pământ pe bărbatul din Argeş. A fost implicat într-un scandal

2 săptămâni in urmă 20

De Monica Palade.
Publicat: 19.04.2021, 13:50.
Actualizat: 19.04.2021, 13:52

Daniel Drăghici, poliţistul care l-a trântit la pământ pe bătrânul din Piteşti, care a murit în urma intervenţiei, are un trecut nu tocmai demn de uniformă.

Cine este poliţistul care l-a trântit la pământ pe bărbatul din Argeş. A fost implicat într-un scandal

Poliţia Română

Deşi a fost prezentat ca un erou, în luna mai 2018, pe vremea când era elev la Şcoala de Poliţie din Câmpina, după ce a recuperat peste 20.000 de lei pierduţi de un bătrân prin metoda Accidentul, s-a dovedit ulterior că tânărul şi-a însuşit restul de bani până la 30.000 de lei.

Anchetatorii l-au luat la întrebări pe Daniel Drăghici, care fusese de faţă la incident şi au descoperit că acesta îşi însuşise 8.000 de lei, bani din care şi-a luat inclusiv un laptop scump. Incidentul a fost soluţionat pe cale amiabilă.

Un alt incident

Ulterior, poliţistul a fost detaşat la Ţăndărei, Ialomiţa, unde a fost din nou protagonistul unui incident. Probabil din exces de zel a amendat de două ori un jandarm aflat în misiune că are geamuri fumuri la spate. Drept urmare, Daniel Drăghici a fost sancţionat cu tăierea a 20% din salariu de către IPJ Ialomiţa. Daniel Drăghici a contestat sancţiunea în instanţă, iar pe 28 ianuarie, Tribunalul Argeş i-a respins contestaţia.

Din vara lui 2020, poliţistul a fost detaşat la IPJ Argeş, la Secţia 4 Poliţie Piteşti. Acum poliţistul aeste cercetat în stare de arest pentru lovituri cauzatoare de moarte şi purtare abuzivă, după ce a lovit un bărbat de 63 de ani din Piteşti a decedat vineri, 16 aprilie, după ce a fost trântit pe asfalt.

Ce spune liderul de sindicat al agenţilor de poliţie

„Detaşările se fac în două moduri, ori la cererea poliţistului, ori în interes de serviciu, dacă angajatorul are nevoie într-un anumit inspectorat, îl detaşează şase luni sau un an de zile. Faptul că ai parte de o cercetare disciplinară eşti şi vinovat, are rolul de a stabili dacă ai comis sau nu fapta. Încă nu am informaţia cum s-a efectuat cercetarea, la cerere sau detaşat. Din simplul fapt că e o cercetare, nu îşi conferă şi statutul că eşti vinovat. Pe perioada cercetării nu ai voie să fii detaşat.

Sunt doi colegi care au fost reţinuţi şi urmează să fie aduşi în vederea arestării. Unul este mai tânăr, unul mai în vârstă. Procedura prin care persoana a fost pusă la pământ a fost una brutală şi fără experienţă. În şcolile de poliţie nu te învaţă proceduri de actualitate, în momentul în care faci această procedură se întâmplă tragedii, persoana poate să aibă de suferit. În alte ţări, persoanele agitate pentru a putea fi încătuşate, se aplică procedura de a fi puse la pământ pentru că e mult mai uşor pentru poliţişti.

Nu ştiu speţa de la Câmpina, pe vremea când era elev, ceea ce pot să vă spun că tu ca elev nu istrumentezi cauze penale, în care el să recupereze singur prin metoda Accidentul, el nu ar avea voie, ci eventual print-un poliţist să fi făcut practică”, a declarat pentru Observator Danciu Cristian, preşedintele Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie din România.

În ceea ce priveşte cazul din Ţăndărei, unde a avut o scaţiune cu scăderea a 20% din salariu, după ce a amendat de două ori un jandarm că avea geamuri fumuri pe spate, liderul de sindicat a declarat: „Din păcate ca şi în celelalte meserii, din rândurile noastre ajung să facă şi poliţişti care au anumite probleme de comportament, doar că sistemul a încercat să îl integreze, i s-a dat mai multe şanse, luând măsuri împotriva lui încercând să îl tempereze şi nu va mai comite. Din păcate s-a soldat cu o tragedie şi a ajuns ca o persoană să decedeze”.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă