Cine este de vină pentru dezastrul sanitar din România?

3 săptămâni in urmă 12

Cu peste 300 de copii internați în spitale, din care 17 la terapie intensivă, cu peste 11 mii de noi infectări, record absolut de la declașarea pendemiei, cu peste 200 de decese într-o singură zi dar și cu una dintre cele mai mici rate de vaccinare din UE, România se află în plin dezastru sanitar.

Majoritatea țărilor europene au reușit cumva să-l evite sau chiar să elimine complet orice restricții.

În primele zile ale pandemiei, în martie 2020, președintele Iohannis și Guvernul Orban au minimalizat gravitatea situației și au ignorat pericolul reprezentat de pandemie din dorința de a declanșa anticipate.

Un an și jumătate mai târziu, în ciuda experienței dureroase, ca și cum restricțiile și lunile de izolare n-ar fi existat vreodată, președintele Iohannis și premierul Cîțu au repetat figura cu maxim cinism politic. Prin vară au decretat că au învins pandemia și de atunci a început Marea Relaxare, despre care am scris deja pe larg.

Înainte ca valul patru să lovească din plin, au ingorat toate avertismentele specialiștilor, au relaxat măsurile, au amânat pe cât posibil noi restricții și schimbat regulile astfel încât congresul PNL să se desfășoare pe 25 septembrie pentru ca Floirn Cîțu să fie instalat la șefia liberalilor.

Avem deja date clare că numărul infectărilor a fost subraportat în ziua de dinaintea Congresului tocmai pentru a nu pune în pericol desfășurarea evenimentului, iar circa 1500 de cazuri au fost raportate după Congres.

Congresul s-a ținut într-o hărmălaie de nedescris, cu cinci mii de delegați înghesuiți la vot în Sala Romexpo, cu și fără mască, fără ca cineva să-i întrebe de sănătate sau de certificat verde.

Imediat după Congres, România a plonjat în plin coșmar pandemic. Jumătatea de Guvern rămasă în funcție s-a trezit în ochiul furtunii.

Ministerul Sănătății anunță abia acum în dezbatere publică un proiect de lege privind vaccinarea obligatorie a cadrelor medicale. Atenție, măsură nu este încă luată, va mai dura ceva până la adoptare, deși marți s-a înregistrat recordul absolut de infectări.

Spre comparație, în Italia este în vigoare de aproape o săptămână decretul care îi obligă pe toți cei 23 de milioane de angajați, de la stat sau din sectorul privat, să prezinte un certificat verde obligatoriu, sub rezerva suspendării contractului de muncă, deși numărul de infectări este mult mai mic decât în România.

În Franța, președintele Emannuel Macron a impus încă din vară, cu prețul unor proteste și contestări de stradă violente, organizate în fiecare weekend, obligativitatea certificatului verde (vaccinare, test sau trecere prin boală). Suplimentar, personalul medical și cel din centrele de asistență socială este obligat să se vaccineze. Dacă refuză vaccinarea, sunt suspendați și nu primesc salariu.

De notat că Italia sau Franța au luat toate aceste măsuri înainte de valul patru, ca măsură de prevenție. România intervine pompieristic, abia după ce casa a luat foc, după ce numărul de infectări a depșit toate recordurile. Guvernul și președintele nu au amânat decizia doar din prostie sau numai din nepăsare, ci mai ales dintr-un calcul politic meschin.

Klaus Iohannis și Florin Cîțu au sacrificat în mod premeditat, cu maxim cinism, sănătatea cetățenilor dintr-un interes politic foarte personal. Inclusiv declanșarea crizei politice în pragul valului patru reprezintă tot un act de inconștiență politică pentru care plătim azi cu toții: avem un guvern aproape paralizat într-un moment dificil pentru toată țara.

Dar cu ce se ocupă puternicii zilei?

Premierul Cîțu? Preocupat înainte de toate de propria supraviețuire. Președintele Iohannis? Fără un plan clar de ieșire din criza politică, dar mulțumit de puținul pe care îl face la Cotroceni. Sănătatea populației, lupta cu pandemia, campania de vaccinare par să fie ultima lor prioritate.

L-am văzut cu toții azi pe Florin Cîțu hlizindu-se voios în conferințe de presă, dedicate aproape în întregime crizei politice, în timp ce o țară întreagă privește îngrozită la secțiile de terapie intensivă, la facturile de gaz și curent sau la afacerile care riscă din nou să se închidă.

De la debutul valului patru, președintele Iohannis n-a mai chemat la Cotroceni Guvernul sau celebri experți în sănătate publică, cum proceda aproape săptămânal în prima parte a pandemiei.

Criza politică se reflectă din păcate și asupra calității actului de guvernare. Puținele măsuri adoptate se iau pompieristic, pe genunchi, prin hotărâri de guvern care riscă să pice în justiție.

Mai mulți juriști au avertizat Guvernul când a anunțat noile restricții și utilizarea certificatului verde la anumite evenimente că aceste limitări are unor drepturi nu pot fi introduse prin hotărâre de guvern, ci prin lege.

Nu mai departe de azi, Curtea de Apel din Cluj a anulat trei hotărâri, inclusiv cea care reglementează folosirea aşa-numitului certificat verde pentru unele activităţi. Decizia nu este definitivă, dar imaginați-vă cum va arăta România în plin val patru dacă nici puținele restricții adoptate nu vor mai fi în vigoare.

Despre adoptarea vreunei legi în Parlament încă nu poate fi vorba, acolo Cîțu se luptă înainte de orice cu două moțiuni de cenzură. Iarăși, este despre scaunul lui, nu despre sănătatea noastră. În treacăt fie vorba, nu i-am văzut nici pe numeroșii medici din PSD să propună vreun proiect de lege în contextul pandemiei. Surfează și ei discret pe valul anti-vaccinist și anti-restricții.

Dinspre guvern însă, lucrurile se văd puțin diferit. În ochii lui Florin Cîțu, vinovați pentru rata mică de vaccinare sunt primarii, cei de la AUR, sabotorii oricăror restricții, dar și cei de la USR PLUS că s-a asociat cu un partid antivaccinist.

Pe marii vinovați de înghesuiala de la Romexpo i-am aflat azi, de la ministrul de interne, Lucian Bode: organizatorii congresului – cu aluzie la Orban, bodyguarzii, bătăușii care au bruscat ziariste.

Cu astfel de explicații nu fac decât să scandalizeze și mai mult opinia publică. Un prim indiciu al gradului tot mai mare de iritare din societate este virulența jurnaliștilor de teren, care l-au mitraliat pe Florin Cîțu toată ziua cu întrebări până când premierul a cedat nervos și a fugit de presă.

Ulterior, guvernul a explicat că ”premierul Florin Cîțu a întrerupt declarația de presă desfășurată la Palatul Parlamentului, considerând că afirmațiile sale nu mai sunt de interes pentru jurnaliști. Premierul nu a fost deranjat de atitudinea reporterilor, nu a fugit de întrebările acestora, arătând ca de fiecare dată deschidere față de reprezentanții mass-media.”

O explicație chiar și mai nefericită decât fuga de presă în sine. Dacă însuși premierul Cîțu crede că nu mai este interesant pentru jurnaliști și că-i plictisește de moarte, de ce s-ar mai uita la el o țară întreagă?

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă