Cine e designerul care o imbraca la patru ace pe Viorica Dancila: "M-am bucurat de fiecare data cand o vedeam cu cata naturalete si eleganta imi poarta creatiile"

1 lună in urmă 1

Statutul de prim-ministru a produs o schimbare radicala din punct de vedere vestimentar pentru Viorica Dancila, criticata inainte nu numai pentru faptul ca era cam certata cu limba romana, dar si din cauza ca se imbraca strident, de multe ori neinspirat.

Cand a ajuns la conducerea Guvernului, insusi creatorul de moda Catalin Botezatu a observat schimbarea si faptul ca Dancila se imbraca cu mai mult gust si eleganta. Putini stiu ca in spatele schimbarii de imagine se afla o creatoare de moda din provincie, din Focsani, cunoscuta la nivel national.

Nausica Tutoi a fost declarata in trecut "Cel mai bun designer pret-a-porter" si a obtinut numeroase premii nationale si internationale la festivalurile si concursurile la care a participat. Jurista la baza, Nausica a pornit la drum in 1999, cu un atelier de creatie pentru confectii de dama iar acum, colectiile sale si-au construit o reputatie aleasa, hainele sale fiind purtate de modele cunoscute, dar si artisti, precum Alexandra Velniciuc.

Designerul si Dancila s-au cunoscut intamplator

Designerul a povestit recent cum a ajuns sa-i croiasca haine primului ministru Viorica Dancila, pe care a cunoscut-o doar cu cateva luni inainte de a ajunge in pozitia de la Palatul Victoria. Se intampla in toamna anului 2017, invitata fiind la o gala de premiere a personalitatilor din mai multe domenii de activitate, unde Nausica a fost recompensata la categoria moda.

La masa a nimerit chiar langa europarlamentara pe atunci Dancila si o colega a acesteia, deputata, pe care nu le cunostea nici macar din politica, iar intre ele s-a inchegat un dialog pe linie de moda.

"Am indraznit sa propun uneia dintre doamne, care se vedea ca este aplecata spre frumos si eleganta, sa imi treaca pragul atelierului si sa ma lase sa ii propun tinute pentru mediul in care lucreaza. Aceasta doamna avea sa devina, la doar 3 luni de la acel eveniment, prim-ministru al tarii, iar eu, se pare ca nu am dat gres prin ceea ce am creionat si pus in practica.

Majoritatea criticilor de moda au apreciat tinutele si stilul doamnei premier. M-a creditat, iar eu am reusit sa dau frau liber creativitatii si am conturat tinute clasice, discrete, decente si elegante, am indraznit culori tari si linii simple cu un dram de chic sau de ceva din personalitatea doamnei in fiecare tinuta", a povestit Nausica.

Relatia cu Dancila dupa finalul mandatului

Designerul spune ca a fost onorata sa fie aleasa de Dancila si ca a fost amuzata de tabloidele care se ingramadeau sa anunte nume ca la bursa referitor la cine se ocupa de tinutele premierului.

"Nu am facut niciodata tam-tam pe subiect, nu am vrut sa ies in evidenta, dar m-am bucurat de fiecare data cand o vedeam cu cata naturalete si eleganta imi poarta creatiile. Poate ca, prin imaginea impecabila a doamnei premier, am simtit ca fac ceea ce imi place cel mai mult: sa pastrez clasicul si sa il dezvolt, sa demonstrez ca feminitatea trebuie sa fie eterna.

Ii multumesc ca a ales sa crediteze imaginea eleganta pe care am transpus-o in creatiile mele, ca a ales un om mic dintr-un orasel de provincie, ca m-a ales pe mine", a mai mentionat Nausica, marturisind ca Dancila i-a ramas aproape si dupa mandatul de premier.

Citeste si:

Cum trimiti bani rudelor si prietenilor de la ATMStudiile lui Vlad Voiculescu comparativ cu omologii europeni. Ce CV-uri prezinta alti 10 ministri ai Sanatatii din tari ale UESorana Cirstea a schimbat antrenorul! Cine o va asista la Miami si ce a promis romancaDeputat liberal, atac dur la adresa Dianei Sosoaca: "Locul acestei femei e la spitalul de psihiatrie"Cand vine cu adevarat primavara. Meteorologii au anuntat cum va fi vremea in urmatoarele patru saptamani
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă