Cine au fost Sfinții Ioachim și Ana, sărbătoriți pe 9 septembrie în calendarul ortodox 2021

1 lună in urmă 18

Sfinții Ioachim și Ana sunt sărbătoriți în fiecare an în calendarul ortodox, la data de 9 septembrie, la o zi după Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică. Ioachim și Ana mai sunt numiți Sfinții și Drepții Părinți, fiind părinții Sfintei Fecioare Maria.

Cine au fost Sfinții Ioachim și Ana

Sfânta Ana a fost mama Fecioarei Maria și, potrivit scrierilor bisericești, ea ar fi provenit dintr-un neam preoțesc și era mezina preotului Matan. Sfânta Ana a fost cununată cu înțeleptul Ioachim din Galileia și, conform Evangheliei, Ioachim era mâhnit de faptul că nu pot avea copii, dar nu se mânia împotriva lui Dumnezeu, ci întotdeauna spunea:

“Mă voi retrage în pustiu și voi sta și nu voi mânca nimic, ci mă voi ruga și voi plânge, până când Dumnezeu va da roada pântecelui soției mele”.

Și după multă vreme de rugăciune și post, prin rânduiala lui Dumnezeu, cei doi au avut un copil la bătrânețe, pe Fecioara Maria.

Conform scrierilor bisericești, pe când Fecioara Maria era mică, Sfânta Ana ar fi dus-o și lăsat-o la Templu, drept orfană neprihănită. Din acest motiv, Fecioara Maria a rămas orfană timpuriu, chiar dacă tatăl său a trăit până la 80 de ani și mama, Sfânta Ana, până la vârsta de 69 de ani.

Tradiții pe 9 septembrie, când sunt Sfinții Ioachim și Ana

Ziua de 9 septembrie, când sunt prăznuiți Sfinții și Drepții Părinți Ioachim și Ana, este o zi încărcată de tradiții și obiceiuri. Se spune că astăzi nu este bine să faci curățenie, nici să speli hainele de mână, cât timp durează slujba din biserică.

Totodată, este ziua în care e bine să cumperi un cadou, cât de mic posibil, unui copilaș din familie sau propriului copil, intru cinstirea Sfintei Ana. Sfânta Ana este protectoarea celor mici și a femeilor însărcinate.

În ziua de Sf. Ana nu este bine să te cerți cu cei din jur, deoarece toate supărările pe care i le poți provoca unei persoane mai târziu se întorc împotriva ta.

În această zi, își sărbătoresc onomastica persoanele care poartă numele Sfintei Ana. Care sunt cele mai frumoase mesaje de Sfânta Ana pe care le poți trimitr sărbătoriților.

Foto: doxologia.ro

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă