Cine a câștigat cea mai populară competiție de baschet 3x3 din România

1 lună in urmă 16

Sezonul 2021 al celei mai populare competiții de baschet 3x3 din România s-a încheiat cu victoria echipei CSU Neptun Athletic Constanța, la categoria Open Masculin.

Constănțenii au dominat turneul final al competiției câștigând toate cele șase meciuri și au încasat cecul în valoare de 1000 de euro acordat campioanei după o finală cu Știința Elite, scor 18-7.

Evenimentul disputat în weekend pe terenurile bazei sportive Poli Arena, din Universitatea Politehnică București, a pus capăt unui sezon care a cumulat peste 500 de echipe și peste 2000 de jucători, în cele patru etape disputate, la toate categoriile.

După o finală pierdută la primul turneu și un loc cinci la turneul al doilea, constănțenii, conduși de MVP-ul turneului, Vlad Corpodean, s-au remarcat în special în defensivă, cu o medie de doar 8,7 puncte primite pe meci.

Competiția feminină a fost câștigată de către echipa Ucrainei, care a trecut în semifinale de România, după un meci aprig, încheiat cu scorul de 13-11 și în finală de Agro Squad, scor 16-12.

Naționala de fete merge la Paris

Premierea campionilor sezonului 2021 a fost realizată de către Carmen Tocală, președinte al Federației Române de Baschet.

Pentru naționala României, alcătuită din Anca Stoenescu, Anca Șipoș, Florina Diaconu și Bianca Fota a fost ultimul test înaintea participării la FIBA 3x3 Europe Cup 2021, care va avea loc între 10 și 12 septembrie la Paris.

Turneul a marcat revenirea în competițiile de baschet 3x3 a vicecampioanei europene Andra Haas, care a evoluat în echipa cu nume predestinat, We Are Back, alături de una dintre legendele baschetului românesc, Svetlana Drăgușin și de două jucătoare cu un istoric bogat în competițiile Sport Arena Streetball, Claudia Rădulescu și Laura Nacu.

Atât participanții cât și fanii baschetului 3x3 care au vrut să asiste la meciuri au respectat protocolul medical impus de către organizatori, realizat cu sprijinul echipei Complet Medical. Baza sportivă Poli Arena a rămas zonă liberă de Covid, de-a lungul celor patru turnee nefiind înregistrat niciun caz pozitiv în rândul concurenților sau al spectatorilor.

Lista echipelor campioane ale sezonului 2021:

Baby: Fire Wolves
Mini băieți: Instalăm becuri
U14 fete: Clementinele EVO
U14 băieți: Ambulanța Neagră
U16 fete: Crima Organizată
U16 băieți: Vlaicu Squad
U18 fete: Hatz Olimpia
U18 băieți: Pirații din Caraibe
+35 masculin: Voltaren
Open feminin: Ucraina
Open masculin: Athletic Constanța

Citeste si:

Lovitura turneului la US Open! Ce a reușit americanul Jenson Brooksby în uralele publicului VIDEO

Victorii pe linie pentru românii care joacă la dublu la US Open

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă