Ciclism: Stefan Kung a câştigat Turul Valenciei

3 săptămâni in urmă 36

Ciclistul elveţian Stefan Kung (Groupama-FDJ) a câştigat cea de-a 72-a ediţie a Turului Valenciei, la finalul ultimei etape, a cincea, în lungime de 91,2 km, desfăşurată duminică. În clasamentul general, Kung l-a devansat cu şase secunde pe portughezul Nelson Oliveira, şi cu 36 de secunde pe spaniolul Marc Mas, pe care l-a deposedat sâmbătă de tricoul de lider al cursei, ambii componenţi ai echipei Movistar.   Foto: (c) Manuel Bruque/EPA Ultima etapă, care a avut loc duminică între Paterna şi Valencia, s-a încheiat cu victoria francezului Arnaud Demare, coechipierul lui Stefan Kung, înregistrat cu timpul de 1 h 56 min 25 sec. Acesta i-a devansat la sprint pe spaniolul Jon Aberasturi şi pe belgianul Thimothy Dupont. Echipa Groupama-FDJ a câştigat astfel patru dintre cele cinci etape ale actualei ediţii a Turului Valenciei. Stefan Kung îi succede în palmares slovenului Tadej Pogacar, campionul en titre din Turul Franţei, care nu a luat parte la ediţia din acest an a cursei iberice. AGERPERS (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă