Ciclism: Slovenul Jan Tratnik a câştigat etapa a 16-a a Turului Italiei; Almeida, în continuare lider la general

4 luni in urmă 10

Ciclistul sloven Jan Tratnik (Bahrain-McLaren) a câştigat marţi, în solitar, etapa a 16-a a Turului Italiei, desfăşurată pe un traseu de 229 km, între Udine şi San Daniele del Friuli. Tratnik a fost cronometrat cu timpul de 6:04:36, fiind urmat de australianul Ben O'Connor (NTT Pro Cycling, +7) şi de italianul Enrico Battaglin (Bahrain-McLaren, +1:14). În clasamentul general lider este în continuare portughezul Joao Almeida (Deceunick-Quick Step), cu timpul total de 65:45:08, pe locurile 2 şi 3 fiind olandezul Wilco Kelderman (Sunweb, +17), respectiv australianul Jai Hindley (Sunweb, +2:58). Miercuri, etapa a 17-a va avea loc pe distanţa de 203 km, între localităţile Bassano del Grappa şi Madonna di Campiglio. AGERPRES/(AS- autor: Adrian Drăguţ, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Ada Vîlceanu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă