Ciclism: MTS a suspendat hotărârea AG de Alegeri a Federaţiei Române de Ciclism

1 lună in urmă 16

Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, a anunţat vineri că instituţia pe care o conduce a suspendat hotărârea Adunării Generale de Alegeri a Federaţiei Române de Ciclism, în cadrul căreia fusese ales preşedinte Alexandru Ciocan, întrucât componenţa AG convocată nu a fost validată de instanţă. "Consider că este necesar să explic în detaliu modul în care privesc situaţia Federaţiei Române de Ciclism, cu atât mai mult cu cât am fost preşedintele acesteia vreme de aproape 8 ani. Astăzi, 19 martie, MTS a emis decizia de suspendare a hotărârii AG de Alegeri a FR Ciclism din data de 13 martie. Motivul îl reprezintă componenţa Adunării Generale, ultima înregistrată şi validată în instanţă fiind cea din 10 februarie 2017, care apare şi în Registrul Special Federaţii. Adunarea Generală din 13 martie a fost convocată cu o altă componenţă, respectiv cea rezultată în urma Adunării Generale din 2019, nevalidată de instanţă. Există prevederi legale care dau dreptate ambelor abordări, dar, aşa cum am solicitat şi celorlalte federaţii sportive naţionale, toate federaţiile sportive trebuie să intre în deplină legalitate şi conformitate cu legea sportului", a scris Novak pe pagina sa de Facebook. El a precizat că decizia MTS nu afectează funcţionarea federaţiei, căreia i-a fost alocat un buget de 2,35 milioane de lei pentru 2021. "Decizia emisă astăzi de Ministerul Tineretului şi Sportului nu afectează funcţionarea FR Ciclism, deoarece până în momentul de faţă i s-a alocat un buget de 2.350.000 de lei pentru anul 2021, sumă ce poate fi suplimentată, la fel cum s-a întâmplat şi în anii precedenţi. De asemenea, FR Ciclism are o conducere validă în momentul de faţă, reprezentată de Consiliul de Administraţie ales în 2017. Repet, funcţionarea FR Ciclism nu este împietată în niciun fel de decizia emisă astăzi. Fac apel la înţelegere şi cooperare între membrii FR Ciclism, chiar dacă este un moment delicat, care generează nemulţumiri. Vă reasigur pe toţi că Federaţia Română de Ciclism rămâne federaţia cea mai apropiată de inima mea. Chiar dacă este federaţia pentru care am suferit şi pe care am ridicat-o, nu pot accepta dubla măsură, respectiv ca tocmai ea să nu fie în legalitate. Uneori este necesar să luăm decizii raţionale, care pe moment nu sunt cele mai apreciate, dar care asigură creştere şi stabilitate pe viitor", a completat ministrul Tineretului şi Sportului. Fostul ciclist Alexandru Ciocan (42 de ani) a fost ales preşedinte al Federaţiei Române de Ciclism la 13 martie, el câştigând alegerile din cadrul Adunării Generale a FRC desfăşurate la Hotel Select din Sibiu. El a fost votat pentru un mandat de 4 ani de 47 dintre cei 74 de membri afiliaţi prezenţi la Adunarea Generală. Rezultatele celorlalţi trei candidaţi sunt următoarele: Szabolcs Sebestyen - 21 de voturi, Traian Vasile Goga - 3 voturi, Mariana Macovei - 3 voturi. Ciocan este un fost ciclist de performanţă, multiplu campion naţional cu nenumărate participări la Tururile României, Greciei, Bulgariei şi Turciei. După retragerea din activitate a fost antrenor, organizator de competiţii de şosea, dar şi comentator al competiţiilor de ciclism de la Eurosport. AGERPRES (AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă