China respinge necesitatea unei noi anchete OMS privind originea coronavirusului. Motivele invocate

2 luni in urmă 24

Institutul de virusologie din Wuhan.Institutul de virusologie din Wuhan.
  • China a respins solicitările OMS de a relua ancheta privind originile COVID.
  • Presiunea asupra Beijingului crește din nou în ceea ce privește o nouă investigație a pandemiei de coronavirus.
  • „Ne opunem urmărilor politice și abandonării raportului comun”, a declarat ministrul adjunct de Externe Ma Zhaoxu.

China a respins vineri, 13 august 2021, solicitările Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) de a relua ancheta privind originile COVID, relatează France24.

China a declarat că susține eforturile „științifice” în detrimentul celor „politice” atunci când vine vorba despre cercetarea originilor coronavirusului.

Presiunea asupra Beijingului crește din nou în ceea ce privește o investigație mai amplă a pandemiei de SARS-CoV-2.

În ianuarie 2021, o echipă de experți OMS a mers la Wuhan pentru a cerceta situația și pentru a elabora un raport preliminar, raportul fiind redactat împreună cu omologii lor chinezi.

Totuși, în urma acestui raport nu s-a putut trage o concluzie în privința punctului zero al pandemiei de COVID.

În cursul zilei de joi, OMS a cerut Chinei să ofere datele brute ale primelor cazuri de COVID pentru a putea relansa ancheta, însă China a ripostat și a declarat din nou că investigația inițială a fost de ajuns, iar solicitările suplimentare de date sunt motivate, de fapt, din punct de vedere politic, nu din punct de vedere științific.

„Ne opunem urmărilor politice și abandonării raportului comun”, a declarat ministrul adjunct de Externe Ma Zhaoxu.

The post China respinge necesitatea unei noi anchete OMS privind originea coronavirusului. Motivele invocate appeared first on Aleph News.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă