Chile are un nou preşedinte. Gabriel Boric, cel mai tânăr conducător din istoria ţării

4 săptămâni in urmă 32

Candidatul de stânga, Gabriel Boric, a câştigat duminică alegerile prezidenţiale din Chile şi, la vârsta de 35 de ani, a devenit unul dintre cei mai tineri lideri din lume şi cel mai tânăr din istoria statului.

José Antonio Kast, candidatul de extremă dreaptă şi principalul oponent, şi-a recunoscut înfrângerea la doar o oră şi jumătate după închiderea urnelor în al doilea tur, când fuseseră numărate aproximativ jumătate dintre buletinele de vot, scrie news.ro.

După ce mare parte dintre acestea au fost numărate, Boric avea 56%, iar Kast îi urma cu 44%. Chile, până nu demult un model de stabilitate şi creştere economică în America de Sud, a fost scena unor violente manifestări extinse la nivel naţional la finalul anului 2019, care au continuat în 2020.

Moment istoric în Chile

Principalii candidaţi au reflectat tensiunile sociale şi polarizarea politică ce a cuprins ţara ca rezultat al revoltei interne. Situaţia a fost exacerbată de greutăţile economice şi sociale cauzate de pandemia de Covid-19. Boric i-a transmis preşedintelui Sebastián Piñera, pe care îl va înlocui, că va face „tot posibilul” pentru a se ridica la nivelul „extraordinarei provocări”.

Fost lider al studenţilor protestatari, Boric a susţinut demonstraţiile din 2019 şi 2020 faţă de inegalitate şi presupusa corupţie. El a promis că va rezolva inechitatea prin reformarea sistemelor de pensii şi sănătate, reducând săptămâna de lucru de la 45 la 40 de ore şi mărind investiţiile privind ecologia.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

RECOMANDĂRI

 "Nimeni n-a venit să te întrebe, bă, prostule, ai mâncat, ai băut apă?"

Video

Români puși să aștepte 10 ore pe câmp, fără toalete, la Vama Nădlac 2: "Nimeni n-a venit să te întrebe, bă, prostule, ai mâncat, ai băut apă?"

Români puși să aștepte 10 ore pe câmp, fără toalete, la Vama Nădlac 2: "Nimeni n-a venit să te întrebe, bă, prostule, ai mâncat, ai băut apă?"

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă