„Chefi la cuțite” 2021- sezonul 9. Antonia și Alex Velea, surpriza serii la audițiile pe nevăzute

1 lună in urmă 19


„Chefi la cuțite” a revenit la Antena 1 cu sezonul 9 și câteva schimbări în cadrul show-ului culinar. Emisiunea s-a întors pe micile ecrane, la trei luni de la finala sezonului 8 Chefi la Cuțite. Anul acesta vor exista mici schimbări și pentru că Gina Pistol a filmat în timp ce era însărcinată, aceasta a avut un ajutor.


UPDATE 30 MARTIE: Marți seara va fi o ediție cu multe surprize. Antonia și Alex Velea își vor face apariția în platoul Chefi la cuțite cu multe emoții.



Preparatul lor, unul exotic, cu influențe din bucătăria indiană, a fost special gândit ca să îi impresioneze pe „cei trei muschetari ai bucătăriei”. „Ne lipsește scena”, au spus artiștii, care au mai dezvăluit că pandemia i-a ajutat să își descopere noi talente în bucătărie.


Dacă vor reuşi sau nu să îi impresioneze pe cei trei chefi, telespectatorii vor afla astăzi, la ora 20.30 la Antena 1.


UPDATE 30 martie: Vlad Grigorescu este unul dintre concurenții care au decis să își exercite abilitățile care l-au consacrat și să obțină cuțitul de la jurați. Astfel, în ediția de luni seara,  mentalistul a decis să meargă la sigur și să se joace cu gândurile bucătarilor pentru a-și dori să mănânce preparatul lui.


„Eu am venit în principiu să mă joc cu mintea lor decât să gătesc. Știu eu să gătesc? Nu. Știu să mă joc cu mintea lor? Da. Eu nu știu decât frigănele, așa că îi fac pe ei să își dorească frigănele.


Planul meu era să mă uit pe internet la rețete din astea sofisticate că așa se merge la «Chefi la cuțite».


La numărul 32 am pus frigănele, că atât știu să fac și planul meu este să îi fac pe ei să se gândească la numărul 32 și să le zic: Asta ați vrut voi din lista mea”, a spus Vlad Grigorescu.


UPDATE 29 martie: În ediția de duminică seara, Florin Dumitrescu a rămas impresionat de talentul lui Ștefan Borleanu, așa că l-a răsplătit pe măsură.


Tânărul de 26 de ani a decis să prepare un piure de topinambur și un starter făcut din tartar de legume fresh, într-o gulie, cu mousse de păstrăv afumat și icre de păstrăv. Cu acest preparat, el a primit cuțitul de aur de la Chef Florin Dumitrescu.



„În America am fost să lucrez la un restaurant destul de bun, cu produse super ok. Acolo este un chef care a lucrat în New York, timp de 20 de ani, la un local cu trei stele Michelin.


Deci am avut de la cine să învăț, să fur. Apoi am lucrat la un hotel de patru stele, m-a ajutat foarte mult și chestia asta. Am încercat să învăț cât mai mult (...). Nu aspir la cuțitul de aur, nu vreau să-mi fac speranțe ca să am apoi deziluzii”, a spus tânărul la Chefi la cuțite.


UPDATE 28 martie: Duminică, la ora 20.00, Chefi la Cuțite se întoarce cu o nouă rundă de degustări pe nevăzute și o nouă confruntare pentru mult râvnitele amulete. Cea de-a 13-a ediție va rupe egalitatea între chefi, care momentan au câte 4 amulete fiecare.


 Invitatul jurat,
Bogdan Alexandrescu, cunoscut drept Chef Dexter, ridică miza probei cu „un simț
al esteticului foarte dezvoltat”, spune Chef Dumitrescu.


Concurenții care vor trece pragul show-ului de cooking de la Antena 1 vor demonstra mult curaj și se vor prezenta cu povești impresionante și farfurii inedite.


Printre ei se numără și Ionuț Dimache, stilistul vestimentar al artistei Ruby care, fiind din Târgoviște, le-a spus celor trei chefi cu mândrie că a trecut prin vestita Gara Titu, devenită deja simbol al sezonului 9.


UPDATE 24 martie: Tatiana șelaru în vârstă de 26 de ani  a participat la Chefi la Cuțite, ediția de marți, 23 martie. Actrița din „Adela” i-a confunat numele lui Sorin Bontea cu cel al lui Cătălin Bordea. „Sunt terminată de emoții. Deci pe scenă, la filmări n-am emoții”



 Aceasta a pregătit o
tocăniță de ceapă, iar preparatul nu e ales întâmplător, asta deoarece e
mâncarea preferată pe care bunica ei o face de fiecare dată când merge acasă la
ea.


„Eu la Chefi la cuțite am ajuns ca să-i pot mulțumi bunicii mele pentru tot ce a făcut pentru mine până în momentul de față.


Am învățat să gătesc de la bunica mea. Asta e tocănița de ceapă că bunica mi-o face de fiecare dată când mă duc la ea.”, a spus Tatiana Șelaru la Chefi la cuțite.


În această seară, 23 martie, va fi o ediție cu mult cântec. La gătit sosesc actori, vrăjitoare sau muzicieni, printre care se află și o surpriză pentru chefi. Costi Ioniță vine în platoul emisiunii cu un preparat vegan, o rețetă despre care el spune că e „unică în lume”.



Dacă a reuşit sau nu să îi impresioneze pe chefi, telespectatorii vor afla astăzi, la ora 20.30 la Antena 1.



UPDATE 23 martie: Ediția de luni seară a fost plină de surprize. Pavel Gheorghe, concurentul care își dorește la final să plece cu marele premiu, a fost destul de indecis atunci când a ajuns în fața juraților.


Tânărul bucătar în vârstă de 26 de ani care profesează la un restaurant de fițe din Capitală a primit din partea lui Cătălin Scărlătescu, dar și Florin Dumitrescu cuțitul pentru a merge în etapa următoare.



Totuși, iată că acestea au fost înlocuite de un cuțit și mai important, cel de aur, pe care chiar Cătălin Scărlătescu i l-a oferit.


După ce a plecat alături de cuțit, Pavel Gheorghe s-a gândit că ar fi mult mai bine să-l înapoieze juratului, deoarece își dorește să facă parte din echipa lui Sorin Bontea.


„Vreau la chef Sorin Bontea. Mi-am dorit mai mult la chef Sorin, pentru că lucrează pe tipul meu de bucătărie, îmi place mai mult de el ca și persoană, ca și om”, a spus el la Chefi la cuțite.


UPDATE 22 martie: O apariție surpriză și plină de energie, actorul și scenaristul la Chefi de Cuțite, Marius Damian a pregătit pentru chefi un „roast” pe măsură și dedicații personalizate pe blaturi de pizza



„Când am auzit, yeeey, aia a fost. Și zic, păi da ce gătesc. Mă uit la nevastă-mea și la copiii și au zis: pizza!


Am zis pizza. Bucătăria înseamnă pace, dragoste prietene. Eu am venit cu portretele voastre pe farfurie”, a spus Marius Damian la Antena 1, în ediția de duminică seara.


UPDATE 17 martie: În a noua ediție din sezonul 9 al emisiunii „Chefi la cuțite”, Clara și Andrei, nepoții lui chef Cătălin Scărlătescu, au venit cu o surpriză culinară.


Clara și Andrei sunt și finii celebrului chef și fac parte dintr-o pereche de tripleți poznași și plini de viață.



În ediția de marți seara, cei doi și-au luat șorțurile de bucătari și au intrat în bucătăria juraților, unde au pregătit cel mai popular și apreciat desert: brioșe cu fulgi de ciocolată.


UPDATE 16 martie: Mariana Vermeșan a pregătit paella cu fructe de mare, un preparat specific spaniol întrucât a locuit în Spania aproximativ 19 ani, alături de soțul ei.


Mariana a povestit că a locuit sub un pod mai bine de trei
săptămâni și că se spăla în autogară, cu apa strânsă într-un borcan. 


„Am vrut să plecăm la muncă. Ne-am trezit în Zaragoza, am coborât în autogară, nu știam să vorbim.


Aveam bani la noi, dar eram împiedicați. Ne trebuia pe cineva să prezinte încredere să ne ia un bilet la un hotel ceva. S-a înserat, soțul meu a zis să merg să caut un loc unde putem sta. Acolo a început jihadul”, a spus Mariana Vermeșan la Antena 1.



Cu toate că aveau bani să se cazeze la un hotel, acestora le-a fost frică să nu fie trădați de cineva, căci riscau să fie deportați înapoi în România.


„După câteva ore de căutat un hotel sau ceva am înțeles că nu avem nicio șansă. Soțul meu a găsit un loc undeva spre autobandă și mi-a zis «Dacă vrei până dimineață să rămânem, am găsit un loc sub un pod».


Deci de acolo am trăit 3 săptămâni sub un pod. Ne era frică, era momentul când te luau autoritățile. Era acea perioadă când românii încă nu erau integrați în Uniune și aveam tot riscul să fim preluați”, a povestit concurenta.


UPDATE 15 martie: Luni seara, surprizele se țin din nou lanț la Chefi la cuțite. În fața celor trei chefi va ajunge Rodica Popescu Bitănescu, cu o mâncare de chiftele marinate, cu care speră să îi cucerească iremediabil.



Râsul ei inconfundabil își face loc și în bucătărie, acolo unde telespectatorii nu au mai văzut-o până acum. 


Lupta pentru noi avantaje în battle-uri va încinge iarăși spiritele, iar tema amuletei îi va pune pe gânduri pe Dumitrescu, Bontea și Scărlătescu.


UPDATE 10 martie: Paul Vasile a primit un cuțit de aur de la Sorin Bontea. Acesta este primul cuțit de aur ales în sezonul nouă al emisiunii „Chefi la cuțite”. Paul Vasile iubește bucătăria de mic și a început să gătească încă de când avea 6 ani.


„Cred că de la 6 ani am început să cochetez cu bucătăria. Am început să fac școala pentru bucătari pentru că asta e pasiunea mea și am zis că trebuie să-mi urmez acest vis.


Dacă eram la practică, nu ratam niciun curs, am mers în fiecare zi. Am prins sărbătorile de Crăciun și m-am dus la practică să învăț.


Imediat după ce am terminat cursurile m-am angajat la un restaurant în București, eram ajutor de ajutor de bucătar pentru că eram la început de tot și aveam salariul foarte mic”, a spus Paul Vasile, cel care a primit un cuțit de aur în sezonul 9 Chefi la Cuțite.


UPDATE 9 martie: Luni seara, amuleta i-a revenit lui Chef Florin Dumitrescu. Quiche-ul cu creveți și sparanghel a fost câștigător în ochii lui Chef Patrizia, cea care a jurizat proba. Avantajul câștigat îi va aduce 15 minute în plus la gătit în timpul unui battle.


O mare surpriză a ediției de aseară a fost revenirea lui Vincenzo Aiello, concurent care sezonul trecut a ajuns până în ultima etapă de bootcamp. Acesta și-a dorit atât de mult să facă parte din echipe, încât și-a propus să vină la emisiune până va reuși acest lucru.



Audițiile pe nevăzute continuă și în această seară, în căutarea celor mai talentați concurenți care să facă parte din echipele celor trei chefi. Nu va lipsi nici partea de entertainment, mai ales că în platou își va face apariția și Cosmin Seleși. Prezentatorul de la „Te Cunosc de Undeva!” vine să le gătească chefilor o ciorbă cum nu au mai gustat vreodată.


UPDATE 8 martie. Concurenți cu diverse profesii și pasiuni își vor încerca norocul în ediția de luni seara a audițiilor pe nevăzute. Inventatori, pictori, cofetari, artiști sau profesori de condus defensiv vin în fața lui Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu pentru a obține mult râvnitul cuțit.


Printre toți aceștia se numără și Jador. Cântărețul nu vine singur, ci alături de mama sa, care va face niște declarații surprinzătoare odată ajunsă în platoul emisiunii.


Miza pentru el este una foarte mare. „Mi-a zis soră-mea să nu mai vin acasă dacă nu aduc cuțitul!”, a declarat artistul, care a participat la emisiune, înainte de a pleca la „Survivor România”.


UPDATE 3 martie: Connect-R a fost surpriza chefilor de marți seară, 2 martie. Artistul le-a povestit acestora că a venit să își încerce norocul pentru că Maya, fiica sa, este cel mai mare fan al emisiunii. “Mi-a spus să îi aduc cuțitul de aur.



Dacă se întâmplă asta, m-am scos pe tot anul!”, spunea Connect-R înainte de a se apucă de gătit. Vizită surpriză s-a lăsat cu un cuțit argintiu, cuțit al prieteniei, pe care fiica să l-a apreciat cu siguranță.


Cea de-a treia amuletă pusă în joc marți seară a fost câștigată de saramura imbatabilă a lui chef Sorin Bontea. „Cine să mă bată pe mine la saramură? Sunt tăticul saramurei! Dacă mă nășteam mai devreme eu inventam saramura”, a spus acesta extrem de bucuros de bonusul câștigat.


UPDATE 1 martie: Prima ediție a sezonului 9 Chefi la cuțite, de duminică, 28 februarie, a adus personaje și reguli noi, concurenți cu povești extraordinare și o luptă și mai aprigă pentru amulete.


Speak și-a intrat perfect în rolul de coprezentator al Ginei, fiind permanent alături de susținători, dar și de chefi, cărora le pregătește câte o surpriză în fiecare ediție.



Așa cum și-a obișnuit deja telespectatorii, dish-urile spectaculoase sunt însoțite în fiecare seară de duminică, luni și marți și cu povești pe măsură.


Publicul a făcut aseară cunoștință cu Avram Iancu, primul român care a traversat înot Canalul Mânecii, un om a cărui viață e demnă de un blockbuster.


Bibliotecar de profesie, acesta are la activ câteva performanțe extraordinare: a înotat fără oprire 36 de ore, a parcurs Dunărea de la izvoare până la vărsare și a călătorit înot din România până în Turcia.  Luni seara o nouă serie de concurenți și situații imprevizibile își fac loc în platoul Chefi la cuțite.


UPDATE 25 februarie: Florin Dumitrescu a dat din casă și a povestit ce se va întâmpla în noul sezon.


„O să dau din casă, poate nu e bine, dar n-am ce să fac. O să avem 27 de amulete la audiții. Dăm cuțite pentru concurenți, dar bătaia aia mare se dă între noi trei, că de aia se numește «Chefi la cuțite», că e vorba despre Sorin, Cătălin și eu, adică întotdeauna este o alianță între doi vs celălalt și atunci avem aceste 27 de găteli.


În fiecare zi de audiții avem o amuletă pentru care ne luptăm. Aceste amulete vor scoate din noi ce e mai bun. Plus că avem și melodia sezonului, o să ne vedeți și cântând”, a spus Florin Dumitrescu, în cadrul emisiunii „Neatza cu Răzvan și Dani”.


UPDATE 23 februarie: Potrivit tvmania, debutul emisiunii „Chefi la cuțite” era programat pe 1 martie, premiera a fost mutată, conform anunțului publicat de postul de televiziune pe rețelele de socializare.


Astfel, prima ediție „Chefi la cuțite” va avea premiera duminică, 28 februarie, de la 20.30. Emisiunea va fi difuzată în zilele de duminică, luni și marți de la 20.30.


Potrivit programului primit de la Antena 1, care poate suferi însă modificări, premiera e programată pentru luni, 1 martie, de la 20.30, urmând ca emisiunea să fie difuzată de luni până miercuri, la aceeași oră, anunță tvmania.ro.



Cei trei jurați, Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu așteaptă cu nerăbdare difuzarea show-ului de la Antena 1.


„Am avut norocul să nu avem niciun incident legat de coronavirus, dar asta și pentru că au existat încă de la început niște reguli foarte stricte, s-au respectat toate măsurile necesare, iar orice pericol a fost anihilat încă de la început.



E un sezon special, dar ne bucurăm că am reușit să îl filmăm, pentru că știu că sunt multe proiecte TV care au fost amânate sau care nu au putut filma așa cum o făceau înainte.


S-au schimbat niște chestii de tradiție la noi, dar nu aveam cum să filmăm altfel. E un sezon intens, cu o luptă aprigă la amulete ?”, a povestit Florin Dumitrescu în luna decembrie pentru TVMania.


Speak va fi coprezentator în cadrul emisiunii de la Antena 1


Noul sezon va avea parte și de un coprezentator, Speak. Pentru că Gina Pistol va aduce pe lume primul ei copil, iar în timpul filmărilor sarcina era deja avansată, aceasta îl va avea alături pe Speak, care îi vine în ajutor.



„Rolul meu va fi acela de a sta alături de susținători atunci când concurenții intră la jurizare și uneori de a-i întâmpina pe cei care urmează să meargă la bancurile de lucru.


Am stat mult de vorbă cu Gina, mi-a povestit în detaliu cum se desfășoară lucrurile, mi-a zis că voi cunoaște foarte multe povești, că voi simți emoțiile concurenților și că toată experiența va fi ceva surprinzător”, a declarat Speak.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă