Chefi la cuţite 11 aprilie 2021. Gheorghe Ignat, zis şi „Ursul Carpatin”, a impresionat juriul cu preparatul ales, dar şi cu povestea de viaţă

3 săptămâni in urmă 37

Chefi la cuţite 11 aprilie 2021. Gheorghe Ignat a ales să pregătească cârnați cu cartofi prăjiți și ouă, o mâncare menită să aducă un important aport caloric organismului. Chiar dacă inițial nu au fost prea încântați de ingredientele banale descoperite în farfurie, juraţii nu au ratat însă șansa de-a glumi și de-a se amuza.

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu au rămas uluiți atunci când au văzut cum arată concurentul care a gătit totul.

Doamne, nu am mâncat așa cartofi buni în viața mea. Eu mănânc tot, sunt băiat cuminte”, a dezvăluit Sorin Bontea.

Citeşte şi: Antonia şi Alex Velea, la Chefi la cuţite. Ce au gătit cei doi: „Noi mâncăm de obicei micul dejun acasă”

Chefi la cuţite 11 aprilie 2021. Gheorghe Ignat a impresionat juriul

Gheorghe Ignat a dezvăluit faptul că este un fost luptător care a fost campion al României de zece ori, fiind în lotul olimpic timp de șapte sau opt ani. În MMA, acesta este de neînvins. Totuși, de curând a luat decizia de-a se retrage din această activitate, de dragul familiei și al copiilor săi.

La un moment dat, acesta a ajuns la limita legii și a fost chiar condamnat la închisoare pentru faptele sale. Apoi, după ce a fost închis, Gheorghe Ignat a descoperit credința și acest lucru l-a făcut să se schimbe. Apoi, și-a găsit liniștea în familie.

Am copilărit în Suceava, la 12 ani am intrat pe mâna unui maestru la lupte greco-romane, pe nume Valerică Gherasim. M-a luat să mă cântărească și aveam cam 100 de kilograme și 1,80 metri. Aveam o genă mai de bucovinean așa, o genă mai sănătoasă. Când m-a văzut mi-a zis să rămân acolo, că el mă scoate campion.

Au urmat ani mulți de sport de performanță, am mers la competiții naționale și internaționale, titluri câștigate. La 17-18 ani, atras de anumite anturaje, am luat decizii aiurea. În anii 90, sportul de performanță era plătit prost. Am intrat într-un anturaj greșit, m-am apucat de recuperat creanțe.

Viața a mers înainte, am făcut tranziția către artele marțiale mixte, am plecat și în America, unde m-am antrenat cu legende, cu campioni (…)”, a dezvăluit concurentul, potrivit A1.ro.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă