CFR Cluj nu se oprește din transferuri! „Dan Petrescu mai are două surprize. Patronul îi face toate mofturile”

1 lună in urmă 18

Dan Petrescu a revenit ca antrenor al celor de la CFR Cluj, fiind cel care a obținut trei din ultimele patru titluri ale formației ardelene. Sezonul trecut, tehnicianul care a dus echipa spre triumf a fost Edi Iordănescu. Acum, Anghel Iordănescu, părintele celui care acum pregătește FCSB, a comentat mutările din cadrul clubului din Gruia.

La CFR Cluj, după despărțirea de Iordănescu, a fost adus Marius Șumudică. La data de 2 iunie și-a început mandatul, dar și-a reziliat contractul după ce echipa a dezamăgit în cupele europene.

Totuși, Șumudică a lăsat trupa clujeană neînvinsă în Liga 1, în șase etape, și calificată în grupele Conference League, după eliminările din Liga Campionilor și Europa League.

CFR Cluj nu se oprește din transferuri! „Dan Petrescu mai are două surprize. Patronul îi face toate mofturile”

Dan Petrescu este cel mai titrat antrenor din istoria CFR-ului. A cucerit trei titluri consecutive, în sezoanele 2017 – 2018, 2018 – 2019 şi 2019 – 2020.

„Bursucul” a mai pregătit formația clujeană în două perioade: iunie 2017 – iunie 2018 şi martie 2019 – noiembrie 2020.

„Mi-a fost teamă de o degringoladă la CFR, dar jucătorii maturi se adună, contează foarte mult ca grup.

Acum a venit Dan Petrescu care a pus o condiție importantă. A spus că vrea anumiți jucători, că renunță la unii, dar uite că a venit Culio, a venit Bordeianu, a venit Florin Ștefan, și vă spun că mai are Dan Petrescu două surprize. Jos pălăria!

Deși sunt probleme financiare la CFR Cluj, patronul îi face toate mofturile lui Dan Petrescu. Nu mi-a plăcut că nu a procedat corect cu Șumudică și cu Marian Copilu, un om cu un rol esențial în campionatele câștigate. Asta nu mi-a plăcut” a afirmat Anghel Iordănescu, la Digi Sport.

Un club de fotbal merge înainte și cu Messi, și fără Messi. Am zis-o când am plecat de aici, CFR merge mai departe și cu Petrescu și fără Petrescu. Nu sunt oameni de neînlocuit în fotbal, nu sunt eu salvatorul lui CFR Cluj – Dan Petrescu

The post CFR Cluj nu se oprește din transferuri! „Dan Petrescu mai are două surprize. Patronul îi face toate mofturile” appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă