Cezar Nica, fost antrenor al lui Fortuneanu, îl contestă pe selecționer: ”Ce-l recomandă de l-am pus la echipa națională?”

2 luni in urmă 1

Cezar Nica este dublu campion mondial cu echipa României, în 1964 și 1970. Urmărește și acum fenomenul cu același interes cu care o făcea când era jucător sau antrenor. Înfrângerea cu Kosovo, de duminică, i-a lăsat un gust amar. "Suntem de rușinea lumii. Cum să te bată Kosovo la tine acasă?", întreabă brașoveanul.

Recunoaște însă că nu a înțeles nimic din aceste meciuri cu Kosovo. "Domnule, noi vrem să facem o echipă de perspectivă, de viitor sau ne punem obiectiv de performanță să ne calificăm la Europene? Ce e cu selecția asta? Fortuneanu mi-a fost jucător, dar ce garanție oferă el când l-am pus la echipa națională? Faptul că antrenează în Franța? El nu cunoaște jucătorii, nu știe sistemul din care provin! Colegii mei de generație îl atacă pe președintele Dedu. Eu dacă am ceva să-i reproșez e faptul că nu colaborează cu nimeni, nu întreabă pe nimeni ce ar fi de făcut. El le știe pe toate", spune Cezar Nica.

Pune iar tunurile pe Fortuneanu. "Vlad Caba e un antrenor care poate fi o soluție. E diferență mare între el și Fortuneanu. Uite, pe băiatul ăsta de la Turda, Horațiu Gal, de ce nu-l pui la națională. A avut mereu rezultate. Pe vremea mea primul pe lista echipei naționale era pus antrenorul campioanei. Acum nu mai e așa", afirmă Cezar Nica.

"Nu avem un «6» de bază, nu avem jucători de valoare!"

Rareș Fortuneanu este contestat pentru selecția făcută FOTO Cristi Preda

Rareș Fortuneanu este contestat pentru selecția făcută FOTO Cristi Preda

E contrariat de felul în care unii dintre handbaliști vin și se prezintă la echipa națională. Pe Racoțea ăsta pentru ce-l mai ținem la națională? E o veșnică speranță, hai să încercăm cu altul. Uite, băiatul lui Caba de la Timișoara e de viitor. Șandru ăsta de la Constanța. De ce nu-l aduci? De când mă știu antrenor, tu ca tehnician trebuie să ai un «șase» de bază. Mai schimbi jucătorii, dar când obosesc, când îi mai odihnești. Noi nu avem un «șase» de bază, dar nici nu avem jucători de valoare. Îi chemi pe unii doar că joacă la Dinamo, dar acolo sunt rezerve? Ia-l pe ăla de la Vaslui, de la Buzău dacă acolo e titular!", spune Cezar Nica

De ce am ajuns aici? "Pentru că la copii, la juniori, se lucrează foarte prost. Nu avem antrenori pasionați, nu avem competiții. Ce perspectivă le dăm juniorilor să crească?", întreabă fostul dublu campion mondial.

"A venit vremea să învățăm și noi de la alții handbal!"

Cezar Nica spune că handbalul românesc nu ar mai trebui să trăiască din amintiri. "Se spunea altădată că noi i-am învățat handbal pe francezi, pe spanioli. Dar nu e așa, ăia au învățat de la noi, că nu le-am băgat noi handbalul în cap cu pâlnia. Acum ar trebui să învățăm noi de la ei, să luăm modelele lor.

Cezar Nica își aduce aminte de Jocurile Olimpice de la Barcelona, din 1992, ultima ediție la care România a fost prezentă. "Eram antrenor și m-am lovit atunci de niște probleme nemaiîntâlnite în pregătirea echipei. Jucătorii refuzau să vină la lot dacă nu primeau banii de la federaţie pentru bronzul din '90. Era și actualul președinte Dedu în tabăra protestatarilor. Acum, când jucătorii își cer drepturile nu mai e bine! Nu am avut sânge cum se spune, să-i fi lăsat acasă atunci pe jucătorii-vedetă. Întotdeauna mi-am dorit să antrenez oameni și sportivi adevărați, nu talentați fără caracter. Că talentoșii ăștia nu sunt în stare să câștige un meci în ultimul minut. Așa și cu generația actuală. Să-i chemăm pe cei care pun suflet pentru România!", a încheiat Cezar Nica.

Radu Voina îi cere demisia lui Alexandru Dedu, după umilința „naționalei” cu obscura Kosovo: „Mai jos de atât nu ai unde să ne duci!”Alexandru Dedu după înfrângerea cu Kosovo: ”Umilință e prea mult spus, e o înfrângere care doare!”

Cu ce se ocupă în Anglia Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea. Serviciile sale nu sunt deloc ieftine

Libertatea

Playtech: Câți bani primea, de fapt, Laurette. Informații de ultimă oră, suma este halucinantă!
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă