Certificatele COVID din România și Bulgaria, verificate la sânge în Grecia - Cum sunt „fabricate” documentele false

3 săptămâni in urmă 32

JOI, 04 NOIEMBRIE 2021, 12:45

SURSĂ: realitatea.net AUTOR: REALITATEA.NET

Oficiali din Grecia anunță că vaccinările cetăţenilor greci (rezidenți permanenți ai țării), care par să fi fost făcute în străinătate, și anume în Bulgaria și România, au intrat sub lupa verificărilor

Atât în Bulgaria, cât și în România au existat relatări ample despre cât de ușor se poate obține un astfel de document în aceste țări din vecinătatea Greciei, relatează presa străină, potrivit g4media.ro.

În Bulgaria s-a dezvoltat o adevărată rețea de certificate false, dar și în țara noastră au început mai multe anchete privind eliberarea de astfel de documente unor persoane care, de fapt, nu s-au vaccinat. Drept dovadă stau și numeroasele apeluri ale medicilor din spitale, care au semnalat fenomenul după ce foarte mulți români au ajuns la ATI în stare gravă, având certificat de vaccinare COVID.

În Bulgaria s-a pus la punct o fabrică de certificate false de vaccinare de la care se „aprovizionează” şi destul de mulţi greci, în special din nordul Greciei. După cum a confirmat un membru al reţelei pentru postul public de televiziune ERT, în schimbul sumei de 300 de euro se poate obţine certificat de vaccinare din Bulgaria, fără a face vaccinul, potrivit aceleiași publicații.

În Bulgaria, procesul de vaccinare este realizat de medicii de familie (într-un mediu fără control – medicul este față în față cu pacientul, în timp ce în centrele de vaccinare sunt implicate în proces întotdeauna 6-7 persoane), ceea ce pare să fi dat posibilitatea şmecherilor să comercializeze certificate fără vaccinare, lucru care a devenit cunoscut și în Grecia.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă