Cercetătorii au detectat peste 50 de noi substanţe chimice din mediul înconjurător în corpurile oamenilor/ Studiul a fost făcut pe femei însărcinate și nou-născuți

1 lună in urmă 8

Cercetătorii au detectat peste 50 de noi substanţe chimice din mediul înconjurător în corpurile oamenilor, marea majoritate fiind compuşi puţin cunoscuţi sau necunoscuţi, relatează luni Live Science.

Aceste substanţe chimice – care nu au mai fost observate anterior la oameni – au fost descoperite în cadrul unui studiu efectuat pe femei însărcinate şi nou-născuţii lor.

Concluziile sunt îngrijorătoare având în vedere că se cunosc foarte puţine informaţii despre aceste substanţe chimice şi efectele lor potenţiale asupra sănătăţii, susţin autorii noului studiu. Mai mult, femeile însărcinate şi nou-născuţii lor reprezintă o categorie de populaţie deosebit de vulnerabilă.

„Suntem foarte îngrijoraţi de aceste expuneri în timpul sarcinii deoarece aceasta este o perioadă de dezvoltare foarte vulnerabilă”, a declarat autoarea principală a cercetării, Tracey Woodruff, care conduce Programul de sănătate reproductivă şi mediu (PRHE) şi Centrul de cercetare a mediului şi impact asupra sănătăţii (EaRTH), ambele la Universitatea din California.

„Pot influenţa sănătatea mamei ulterior. Şi reprezintă o perioadă vulnerabilă de dezvoltare pentru făt, astfel încât poate avea consecinţe copilărie şi pe tot parcursul vieţii”, a adăugat ea.

Printre aceste substanţe chimice nou detectate se numără perfluoroalchil şi polifluoroalchil, sau PFAS. Aceste substanţe chimice, utilizate în produsele de larg consum, cum ar fi vase de gătit antiaderente şi cutii de pizza, rămân în corpul uman pentru o lungă perioadă de timp şi se pot acumula, potrivit Agenţiei de Protecţie a Mediului (EPA) din Statele Unite.

Zece dintre substanţele nou detectate au fost plastifianţi sau substanţe chimice utilizate în producţia de materiale plastice. De exemplu, unul dintre plastifianţii detectaţi, un grup de substanţe chimice numite ftalaţi, se găsesc adesea în ambalajele de tip fast-food şi au fost asociaţi cu efecte adverse asupra sănătăţii. Două dintre substanţele chimice nou detectate sunt utilizate în produsele cosmetice; unul în pesticide.

Dar cele mai multe – 37 – dintre aceste substanţe chimice nou detectate sunt cele despre care cercetătorii au puţine informaţii, sau chiar deloc, au notat autorii studiului publicat săptămâna trecută în jurnalul Environmental Science & Technology.

În pofida faptului că sarcina reprezintă o perioadă vulnerabilă de dezvoltare, există date insuficiente referitoare la substanţele chimice la care mamele şi fetuşii pot fi expuşi, în parte din cauza unei lipse a metodelor pentru detectarea acestor substanţe chimice, a declarat Woodruff pentru Live Science. Metodele actuale de monitorizare a expunerii umane la substanţe chimice implică de obicei screening-ul pentru doar câteva sute din aproximativ 8.000 de substanţe chimice produse sau importate în SUA în fiecare an, au scris autorii în studiu.

Pentru acest studiu, cercetătorii au recrutat 30 de femei însărcinate care au apelat pentru îngrijiri prenatale şi naştere la Spitalul General Zuckerberg din San Francisco şi Centrul Medical UCSF Mission Bay. Au fost prelevate probe de sânge de la mame în timpul travaliului şi naşterii şi din cordonul ombilical al nou-născuţilor imediat după naştere.

Cercetătorii au analizat apoi probele de sânge folosind o tehnică relativ nouă numită spectrometrie de masă de înaltă rezoluţie, ce implică determinarea diferitelor mase de compuşi pentru a-i identifica.

Astfel, experţii au fost capabili să surprindă instantanee cu aproape toate substanţele chimice prezente în probele de sânge de la mame şi nou-născuţii lor, după cum a declarat coautorul studiului, Dimitri Abrahamsson, din cadrul PRHE. „Acest lucru ne-a permis în cele din urmă să găsim dovezi legate de unele substanţe chimice ce par să nu fi fost raportate anterior la oameni”, a adăugat el.

Cercetătorii au identificat 109 substanţe chimice prezente atât în probele de sânge matern, cât şi în cele din cordonul ombilical, inclusiv 55 care nu au mai fost identificate anterior la om. Alte substanţe detectate în probe, cum ar fi ftalaţii, au fost anterior identificaţi la om şi au fost asociaţi cu efecte adverse asupra sănătăţii, spre exemplu cu probleme de reproducere.

Specialiştii au detectat, de asemenea, cele mai studiate două PFAS, cunoscute sub denumirile PFOA şi PFO, în probele recoltate de la mame şi nou-născuţi. PFAS şi PFOA s-au dovedit că provoacă probleme de dezvoltare, hepatice, renale şi imunologice la animalele de laborator şi au fost, de asemenea, asociate cu numeroase probleme de sănătate în studii epidemiologice efectuate pe subiecţi umani, potrivit EPA.

Cercetătorii au identificat urme de astfel de substanţe chimice atât la mame, cât şi la copiii lor, a spus Woodruff. „Aşadar, aceasta este o caracteristică foarte importantă, pentru că arată că aceste expuneri au loc, de asemenea, în uter”, a spus Woodruff.

Cordonul ombilical, care conectează placenta de făt, este conducta prin care oxigenul şi alţi nutrienţi trec între mamă şi făt. Dacă o substanţă chimică este prezentă în sângele din cordonul ombilical, fătul este expus la ea, a spus Woodruff.

Mai multe cercetări sunt necesare pentru a se afla dacă aceste substanţe chimice sunt prezente şi în ţesuturile fetale şi la ce niveluri; studii anterioare au constatat însă că substanţe chimice detectate în sângele din cordonul ombilical erau de asemenea prezente în ţesuturile fetale, a precizat Woodruff.

Pentru că se cunosc atât de puţine despre aceste substanţe chimice nou detectate, inclusiv dacă mamele ar fi putut fi expuse la ele, nu este clar care ar putea fi efectele potenţiale ale acestora asupra sănătăţii, au subliniat cercetătorii pentru Live Science. Acest lucru nu ar trebui să stârnească un sentiment de incertitudine, ci de „alarmă”, a spus Abrahamsson. „Suntem expuşi la substanţe chimice despre care avem foarte puţine informaţii. Iar aceste substanţe chimice ar putea avea efecte dăunătoare asupra sănătăţii pe care nu le cunoaştem şi nu le putem prezice”, a spus el.

Specialiştii pot spune dacă aceste substanţe chimice sunt prezente în sângele matern şi din cordonul ombilical, însă nu şi nivelul acestora, a subliniat Woodruff. Din acest motiv, cercetătorii nu pot fi siguri dacă substanţele chimice detectate sunt periculoase la nivelurile la care sunt prezente în corpul mamelor şi nou-născuţilor lor.

Acest lucru nu înseamnă neapărat că nu există niciun motiv de îngrijorare cu privire la efectele adverse asupra sănătăţii în urma expunerii la substanţele chimice, a adăugat Woodruff. „Cunoaştem deja din alte studii că femeile gravide sunt expuse la substanţe chimice, multe dintre ele la niveluri care au fost asociate cu efecte adverse asupra sănătăţii”, cum ar fi spre exemplu expunerea la ftalaţi, asociată cu probleme reproductive la persoane de sex masculin, a spus ea. „Aceste substanţe chimice (nou detectate) se adaugă substanţelor chimice despre care cunoaştem că sunt asociate cu efecte adverse asupra sănătăţii”, a notat Woodruff.

Pe viitor, a spus ea, cercetătorii intenţionează să studieze nivelurile de toxicitate ale acestor substanţe chimice nou detectate în corpul uman şi să afle modul în care substanţele chimice afectează diferite ţesuturi, cu scopul pe termen lung de a utiliza informaţiile obţinute pentru a preveni efectele adverse asupra sănătăţii şi afecţiunile. Totodată, trebuie să se confirme identitatea substanţelor chimice nou constatate prin compararea lor, folosind din nou spectrometria de masă, cu „standarde analitice” sau cu mostre pure din fiecare substanţă chimică, au declarat cercetătorii.

Specialiştii au oferit în acest sens câteva sfaturi consumatorilor pentru evitarea expunerii la substanţe ce pot fi dăunătoare pentru sănătatea reproductivă, printre acestea numărându-se folosirea produselor pentru curăţenie non-toxice, reducerea utilizării materialelor plastice şi evitarea alimentelor în conserve.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Pexels

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă