Cercetătorii au descoperit o structură secretă în interiorul Pământului

3 săptămâni in urmă 22

După cum știm, structura internă a Pământului este alcătuită din patru regiuni principale: scoarța, mantaua, miezul exterior și miezul interior. Cele două regiuni ale miezului, cel intern și cel extern, nu diferă prin compoziție (ambele sunt compuse în mare parte din fier), ci prin faptul că miezul extern este lichid, iar cel intern este solid.

Totuși, trebuie reținut faptul că tot ceea ce știm despre structura Pământului derivă în principal din studiul magmei care ajunge la suprafață și din modul în care undele seismice ale cutremurelor se propagă pe planetă. După ce studiază mii de astfel de fenomene, oamenii de știință fac simulări pe calculator să vadă dacă ipotezele sunt în concordanță cu realitatea.

Al 5-lea strat al Pământului

Deși oamenii de știință suspectează de mult timp, încă nu există dovezi care să confirme că Pământul are un al cincilea strat. Însă, totul s-ar putea schimba odată cu noile cercetări.

Cercetătorii de la Universitatea Națională Australiană bănuiesc că există un strat care ar putea conține secrete despre un eveniment dramatic necunoscut din istoria Pământului.

Studiul australienilor a descoperit mai multe dovezi privind existența stratului nr. 5 prin analizarea modificărilor suferite de undele seismice atunci când acestea traversează miezul planetei noastre.

Ei au descoperit modificări în structura fierului la aproximativ 650 km de centrul Pământului, indicând prezența unui strat suplimentar, ceea ce sugerează că probabil au existat două evenimente de răcire distincte în istoria Pământului.

Descoperirea i-a determinat pe cercetători să creadă că noua structură ar fi putut fi cauzată de un eveniment necunoscut și dramatic care ar fi avut loc la începutul formării Pământului. Detaliile evenimentului sunt încă un mister, dar oamenii de știință cred că în viitor vom cunoaște mai multe informații despre el. Deși studiul este încă în curs de analiză, descoperirea unui nou strat al planetei ar face ca manualele școlare din întreaga lume să fie rescrise.

The post Cercetătorii au descoperit o structură secretă în interiorul Pământului appeared first on Atlas Geografic.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă