Cele trei zodii protejate de Dumnezeu. Sfârșitul lunii aprilie le va fi presărat cu daruri speciale

3 săptămâni in urmă 23

Astrologii au descoperit care sunt cele trei zodii protejate de Dumnezeu la sfârșitul lunii aprilie. Destinul acestor nativi este presărat cu daruri speciale, dovadă că le va merge de minune în perioada imediat următoare. 

Câteva semne zodiacale sunt însoțite pe tot parcursul vieții de un înger păzitor și au un scut aparte când vine vorba de griji, probleme sau obstacole. Este vorba de trei nativi care se bucură de o protecție divină, în special înainte de sărbătorile pascale.

Potrivit cititorilor în stele este vorba de persoanele care sunt născute în zodia Berbec, Leu și Capricorn. Haideți, așadar, să vedem, în rândurile de mai jos care sunt evenimentele și întâmplările de care au parte acestea spre finalul lunii în curs!

Zodii protejate de Divinitate. Numai 3 se bucură de noroc la finalul lui aprilie

Berbec

Întreaga ta viață este guvernată de credință și divinitate, dovadă că la finalul lunii aprilie ai parte de unele dintre cele mai frumoase lucruri. Ești răsplătit înzecit pentru munca și sacrificiile de până acum și nu este de mirare că te bucuri de daruri speciale.

Reușești să duci la bun sfârșit tot ce-ți pui în minte, asta pentru că ești împins de la spate de un înger păzitor. Te ghidezi enorm după destin și nu te gândești să faci planuri de viitor pe termen lung. Îți place să trăiești cât mai mult în prezent.

Leu

Ai o încredere deplină în tot ce înseamnă Divinitate. Fiecare drum pe care-l faci pleacă cu o rugăciune și o speranță de mai bine și foarte bine faci pentru că luna aprilie vine cu avantaje și beneficii în plan profesional. Se anunță câștiguri generoase.

Ești sprijinit din toate părțile atunci când vrei să începi ceva nou, iar finalul lunii este perfect pentru a le arăta celor din jur că a meritat să-ți fie aproape. Ești recompensat cu fapte deosebite, reușite la locul de muncă și o stare de bine, de mulțumire.

Capricorn

Simți din plin ajutorul celui de Sus perioada asta. După o lungă bătălie și agonie, în sfârșit ai revenit cu picioarele pe pământ și te-ai liniștit. Ai să găsești tot ce ai nevoie, trebuie doar să cauți acolo unde trebuie, să nu-ți pierzi nicio secundă speranța.

Ești genul de persoană care își apără cu ardoarea credința, motiv pentru care poți converti mulți oameni. Și multe  daruri vei primi perioada asta, să ai parte de niște sărbători de Paște în taină și în armonie cu toată lumea din preajma ta.

Alexa Serdan

Despre autor: Alexa Serdan Alexa Serdan este un jurnalist care și-a început colaborarea cu FANATIK în luna mai 2019. În trecut a avut scurte asocieri cu ciao.ro, ultima-ora.ro și hyperflash.ro.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă