Cele mai mari secrete din istoria Uniunii Sovietice VIDEO

1 lună in urmă 27

Uniunea Sovietică a fost o țară care a trăit sub semnul comunismului vreme de aproape 70 de ani, din 1922 și până în anul 1991. De-a lungul deceniilor, sistemul politic a fost unul autocratic și centralizat, iar multe proiecte militare sau evenimente au rămas secrete, până în anii ’90.

După această dată, multe planuri neștiute din istorie sau catastrofe, precum explozia nucleară de la Cernobîl și dezastrul rachetei din 1960, au ieșit la lumină, din arhive sau din declarațiile unor martori oculari.

Vă prezentăm mai jos cele mai mari secrete din istoria Uniunii Sovietice, așa cum le-au păstrat documentele.

Cel mai mare dezastru nuclear din istorie

Pe 25 și 26 aprilie 1986, s-a petrecut cel mai dezastruos accident nuclear din istorie la Cernobîl, un oraș din fostul URSS. În prezent, zona se află în nordul Ucrainei. Incidentul a fost păstrat în secret de către conducerea de la Moscova, din acea vreme.

Atunci, s-a produs un eveniment istoric. Până la 30% din cele 130 de tone de uraniu de la central nucleară de la Cernobîl s-au împrăștiat în atmosferă, iar Uniunea Sovietică a evacuat 335.000 de persoane.

28 de oameni au murit inițial ca urmare a accidentului, iar 100 au fost răniți. În anul 2005, ONU a estimat că peste 4.000 de persoane au murit din cauza exploziei de la Cernobîl, conform BBC.

Programul spațial rusesc de pe Lună

În mai 1961, președintele american de la acea vreme John F. Kennedy a anunțat că SUA se vor angaja să trimită un om pe Lună până la sfârșitul deceniului. Până atunci, Uniunea Sovietică conducea in explorarea spațiului.

Cu toate astea, americanii au ajuns primii pe Lună, iar Neil Armstrong a pus piciorul acolo pe 20 iulie 1969.

Rușii au negat că ar fi avut un program care să ducă cosmonauții pe Lună, până în anul 1990. Acesta a fost unul secret, în care au fost prevăzute teste și lansări. Dar, programul spațial care prevedea ca un echipaj sovietic să ajungă pe Lună a fost stopat în anul 1976.

NASA anunță că Luna va produce catastrofe naturale pe Pământ: ”Oamenii își vor pierde locurile de muncă”

Moartea unui cosmonaut

Sovieticii au șters din istorie și existența primului cosmonaut, care a murit în căutarea explorării spațiului. El a murit în timpul unui exercițiu de antrenament, în martie 1961. Se numea Valentin Bondarenko, iar despre el nu s-a știut în Occident decât în anul 1982, iar public nu a fost recunoscut de URSS, doar în 1986.

Cosmonautul sovietic a făcut o greșeală fatală, într-un exercițiu de izolare dintr-o cameră de presiune. Acolo s-a produs un incendiu, iar hainele sale au luat foc. El a avut arsuri de gradul al treilea pe întreg corpul, iar după 16 ore a murit la spital.

Predicția care înmărmurește lumea: colapsul total al omenirii s-ar putea produce până în 2040

Ekranoplanul

În anul 1966, un satelit de spionaj al Statelor Unite a făcut o fotografie, în care apărea un avion uriaș neterminat. Acesta era mai mare decât oricare alt avion american de la acea vreme.

El a fost conceput ca un avion hovercraft, fiind poreclit ”Monstrul din Marea Caspică”. El avea zece motoare cu reacție și o lungime de 90 de metri, putând zbura pe apă sau deasupra ei.

Aeronava a fost denumită ekranoplan, având anvergura aripilor de 37 de metri și o greutate de ciurca 550 de tone. Însă, după mai multe teste, el nu a fost introdus în producția de serie. Proiectul a fost abandonat în anul 1980, după un accident.

Cel mai mare dezastru al unei rachete din istorie

Pe 23 octombrie 1960, sovieticii se pregăteau pentru lansarea unei noi rachete Top secret denumită R-16. Ea folosea un nou tip de combustibil.

Însă, înainte de lansare, s-a observat că racheta a început să piardă acid azotic. Atunci, singura acțiune rezonabilă ar fi fost evacuarea zonei. Însă, comandantul de atunci al proiectului, Mitrofan Nedelin a ordonat să vină mai mult personal pentru a putea remedia scurgerea.

Însă, inevitabilul s-a produs și racheta a explodat. Peste 100 de oameni au murit pe loc, în urma dezastrului. Acesta rămâne cel mai grav accident al unei rachete, din întreaga istorie, potrivit Listverse.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă