Cele mai frumoase imagini cu felicitări virtuale de Florii. Colaje FOTO

2 săptămâni in urmă 28

Se apropie cu pași repezi Sărbătoarea Floriilor. Enoriașii vor celebra Intrarea în Ierusalim a Domnului Iisus Hristos. În duminica aceasta fiecare duce la biserică ramuri înmugurite de salcie pentru a fi sfințite de preot. Tot în această zi sfântă cei care au nume de floare își sărbătoresc onomastica. Tradiția spune că așa cum va fi vremea de florii, astfel va fi și în prima zi de Paște. Pentru a-i cinsti pe cei dragi, ai mai jos câteva imagini prin care le poți aduce un zâmbet pe față, chiar și de la distanță.

Imagini de Florii. Felicitări virtuale pentru sărbătoriții zilei

Creștinii ortodocși prăznuiesc duminică Floriile, cea mai importantă sărbătoare care vestește Paștele, rememorănd Intrarea lui Iisus în Ierusalim și sărbătorindu-i totodată pe cei cu nume de flori. Sărbătoarea intrării Domnului în Ierusalim a fost suprapusă peste cea a zeiței romane a florilor, Flora, de unde și denumirea populară pe care o are. Așadar, pe lângă sărbătoarea creștină Intrării Mântuitorului în Ierusalim, au apărut și nenumărate obiceiuri și tradiții. 

Tradiții și superstiții de Florii

  • în unele sate fetele fierb busuioc în apă cu o seară în urmă, iar dimineața se spală pe cap cu această fiertură. Se spune că astfel le crește părul frumos, sănătos și strălucitor, iar băieții se vor uita după ele ca la un pom roditor;
  • tradiția creștină cere ca în această zi să mergem la Sfânta Liturghie și să împodobim cu fire de salcie icoanele, pentru a întâmpina Intrarea Mântuitorului în Ierusalim. Din bătrâni e lăsat că aceste ramuri sfințite trebuie păstrate tot timpul anului în casă, deoarece ajută la tămăduirea bolilor;
  • în unele zone, părinții își lovesc copiii cu ramuri de salcie când se întorc de la biserică. Credința spune că astfel ei vor crește deștepți și sănătoși;
  • tradiția creștină susține că dacă îți pui o dorință după ce ai ținut post și te-ai împărtășit în ziua de Florii, ea va deveni realitate;
  • bătrânele se loveau cu tulpini de salcie sfințite de preot pentru a nu le mai durea mijlocul.

The post Cele mai frumoase imagini cu felicitări virtuale de Florii. Colaje FOTO appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă