Cele mai bune cărți recomandate pentru adolescenți

1 săptămână in urmă 12

Ai un copil aflat în perioada adolescenței și vrei să-l încurajezi să citească mai mult. Sau, poate, adolescentul tău deja adoră lectura, iar tu vrei să îl surprinzi cu o carte nouă, care să-i placă la nebunie!

Oricare ar fi cazul, în prezent există sute de titluri potrivite pentru adolescenți, atât în zona de science fiction (SF), cât și în cea de non-ficțiune.

Alege unul dintre volumele de mai jos și dăruiește-l, fie de ziua copilului tău, fie de Crăciun sau chiar fără nicio ocazie specială. Fără îndoială, cartea va fi apreciată și inclusă printre favoritele sale!

1. Jurnalul unui Puști, de Jeff Kinney

Această colecție de nu mai puțin de 16 volume a fost îndrăgită de adolescenții din toată lumea și a devenit imediat un best seller. Este vorba despre protagonistul Greg Heffley, un elev care traversează o mulțime de situații complicate de-a lungul școlii generale.

Acesta însemnează în jurnalul său toate gândurile, povestește cu umor și cu pasiune, astfel încât puștiul tău nici nu va ști când termină paginile, rând pe rând. Este o idee excelentă de cadou!

2. Însemnările unei Puștoaice, de Rachel Renee Russell

Chiar dacă „Jurnalul unui Puști” poate fi citită și de către fetițe, acestea au o variantă mult mai potrivită și mai relevantă – Însemnările unei Puștoaice.

Ele se vor identifica foarte des în poveștile personajului Nikki Maxwell, o adolescentă de 14 ani care nu se sfiește să povestească toate aventurile prin care trece. Colecția are 12 volume, care includ notițe în jurnal, benzi desenate, desene și schițe.

3. Seria Animale Fantastice, de J.K. Rowling

Dacă adolescentul tău a citit deja faimoasa serie Harry Potter și a văzut toate filmele, poate fi o idee excelentă să-i dăruiești cărțile din seria „Animale Fantastice”. Aceste cărți sunt scrise de aceeași autoare care l-a creat pe Harry, în stilul ei tipic, ce îl va fermeca pe copilul tău.

Poți găsi seria și alte cărți pentru adolescenți online, de unde să le comanzi individual sau sub formă de pachete – perfecte pentru Crăciun sau ziua fiului sau fiicei!

4. Seria Olguța, de Alex Moldovan

Dacă vrei să-l încurajezi pe copil să citească și cărți scrise de autori români și să descopere noi titluri fascinante, seria de trei volume „Olguța” poate reprezenta o idee foarte bună.

Cele trei cărți o au ca protagonistă pe Olguța, o adolescentă de 12 ani ceva mai specială. Ea nu are foarte mulți prieteni, are un curaj ieșit din comun (criticat deseori de adulți) și intră mereu în bucluc.

„Olguța și un bunic de milioane” este povestea ei și a unor întâlniri cel puțin interesante cu familia și cu bunicul ei milionar. „Olguța și Operațiunea Jaguarul” este despre aventura de nedescris prin care fetița trebuie să treacă pentru a-și salva mama, iar „Olguța și marea demascare” aduce și ea adrenalină, căci protagonista este gata să intre din nou într-o aventură epică!

5. Cronicile din Narnia, de C.S. Lewis

Dacă adolescentul tău adoră cărțile de ficțiune și este fan povești cu magie și mister, colecția de 7 volume „Cronicile din Narnia” va fi, cu siguranță, pe placul său.

C.S. Lewis îl va introduce într-o lume fantastică, unde animalele vorbesc, iar magia este la ordinea zilei, căci Narnia este, prin definiție, un tărâm ascuns, plin de mister și de frumusețe. Am menționat că, pentru a intra în Narnia, trebuie să te bagi într-un dulap?

Aceste cărți nu numai că îl vor distra pe cinste pe copilul tău, dar au și o componentă educativă. Fiecare dintre ele dezvolta creativitatea și imaginația, dar îl vor expune pe adolescentul tău la situații interesate, din care va învăța lucruri utile pentru viața reală.

Citeste si:

Top 5 moduri "de a călători" atunci când eşti nevoit să stai acasă. Timp liber reconfortant cu bani puţini

Vin Sărbătorile de iarnă, unii dintre prietenii tăi aleg să călătorească şi tu, din anumite motive, rămâi acasă. Fie pentru că înca nu consideri că este suficient de sigur să...

 ”Dacă nu e ciorba fierbinte, băteți-le, bro”

Editura Hyperliteratura, care publicase cartea lui George Burcea, fostul soț al Andreei Bălan, a anunțat retragerea volumelor de pe piață după ce actorul a instigat la violență împotriva...

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă