Cel puțin opt persoane au murit în trei incidente armate petrecute la saloane de masaj din statul american Georgia

2 luni in urmă 5

Cel puţin opt persoane au fost ucise marţi în trei schimburi de focuri petrecute în saloane de masaj din Atlanta şi dintr-un oraş din apropiere, conform informaţiilor difuzate de presa americană fără ca, pentru moment, să fie stabilită o legătură între incidente, transmite AFP, citată de Agerpres.

Un prim incident soldat cu patru morţi şi doi răniţi a avut loc marţi după-amiază într-un salon de masaj la aproape 50 de kilometri de Atlanta, cel mai mare oraş din statul Georgia, în sud-estul Statelor Unite, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Poliţie din comitatul Cherokee, preluat de cotidianul Atlanta Journal-Constitution.

Alte două incidente petrecute mai târziu în cursul după-amiezei de marţi s-au soldat cu patru morţi în două saloane de masaj învecinate din Atlanta, a raportat CNN citând poliţia locală. Cele patru victime sunt femei, despre care se bănuieşte că ar fi de origine asiatică.

Un suspect în vârstă de 21 de ani a fost arestat marţi seară, la peste 240 km sud de Atlanta, relatează Atlanta Journal-Constitution.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă