Cel mai mare showroom Tesla din sud-estul Europei, inaugurat la București. Este primul showroom independent deschis în România pentru Tesla

1 lună in urmă 14

Cel mai mare showroom Tesla din sud-estul Europei va fi inaugurat joi la Bucureşti. Acesta va fi primul showroom independent din România pentru mașini Tesla. Pasionaţii vor putea vedea exponatele pe Șoseaua Fabrica de Glucoză nr. 6-8.

Cel mai mare showroom Tesla din sud-estul Europei, inaugurat la București. Unde vor fi maşinile expuse

Showroom-ul este susţinut de Reslounge Rent&Lease, care este furnizor de servicii financiare pentru achiziția de mașini Tesla. Reslounge Rent&Lease are reprezentanță și în Ungaria, firma spune că nu este afiliat /asociat și nu se identifică cu TESLA INC.

Mai devreme Tesla a anunţat şi despre planurile de extindere a reţelei de staţii de încărcare Supercharger în estul Europei, inclusiv în România. Conform listei preliminare, prima staţie urmează să fie inaugurată la Timişoara, după care vor fi disponibile şi în alte oraşe, precum Bucureşti şi Sibiu. Astfel, până la mijlocul acestui an în România vor funcţiona cel puţin 3-4 staţii de alimentare rapidă Tesla, scrie Profit.ro.

Compania a înregistrat o evoluţie foarte mare a vânzărilor din Europa, pe fondul apariției numeroaselor programe naționale de subvenționare a achiziției de automobile electrice. Cu toate acestea, constructorul american a fost nevoit să apeleze la uzina din China, deoarece ritmul livrărilor uzinei din SUA nu a reușit să facă față acestor comenzi. Tesla se confruntă însă cu o puternică competiție din partea constructorilor europeni. Volkswagen a început deja din septembrie să livreze primul său automobil electric dezvoltat pe platforma electrică MEB, astfel că a devenit cea mai vândută marcă de mașini electrice din Europa. De asemenea, pe lângă popularul Renault Zoe, producătorii coreeni Hyundai și Kia au urcat în topurile vânzărilor, cu ajutorul noilor modele Kona și Niro.

Tesla a lansat o ofertă publică de acțiuni în valoare de până la 5 miliarde de dolari, a doua astfel de operațiune din ultimele trei luni. Producătorul de mașini electrice vrea să profite de ascensiunea spectaculoasă de pe bursă din acest acest an, răstimp în care a câștigat peste 660% în valoare și a urcat pe locul 6 în topul celor mai mari companii americane. Acțiunile Tesla au consemnat peste 30 de închideri-record în 2020, apreciindu-se cu 667% din ianuarie, față de un câștig de 14,3% pentru S&P 500. Recent, raliul bursier a fost alimentat de anunțul oficial privind includerea companiei în indicele S&P 500.



Citeşte şi: Mastercard intră pe piaţa de criptomonede după investiţia uriaşă făcută de Tesla în bitcoin
 

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă