Cei mai tineri bogătași ai României. Cine sunt oamenii care au făcut averi uriașe până la 37 de ani

2 luni in urmă 4

Chiar dacă încă nu au împlinit încă vârsta de 40 de ani, la noi în țară sunt și tineri milionari în euro care învârt afaceri bănoase. Iată care sunt cei mai tineri bogătași ai României care au făcut averi uriașe până la vârsta de 37 de ani.

Cei mai tineri bogătași ai României – averi uriașe

Potrivit celor de la ziare.com, cel mai tânăr bogătaș al României are 31 de ani și se numește Iustin Paraschiv. Potrivit materialului editat de către revista Capital, intitulat: Top 300 Cei mai bogați români, averea acestuia ar fi evaluată la 65-70 milioane de euro.

Acesta este din Prahova și afacerile sale sunt în domeniul agriculturii și sunt preluate de la familie pe când nici nu împlinise vârsta de 20 de ani. Grupul pe care îl conduce în prezent rulează 250 de milioane de euro pe an și se axează pe domeniul zootehnic. În prima parte a anului 2012 acesta a achiziționat fabrica de armament de la Mizil. El intenționează ca pe viitor să construiască acolo inclusiv tractoare.

Cei mai tineri bogătași ai României – locul 2: Sebastian Ghiță

În vârstă de 33 de ani, Sebastian Ghiță se află pe cel de-al doilea loc în top. El are o avere care este estimată la 130 de milioane de euro și este fost patron al site-ului eMag. Cu excepția acțiunilor în televiziunea România TV, acesta a vândut toate acțiunile la companiile pe care le deținea. El a luat această decizie deoarece a vrut să transforme totul în lichidități pentru a putea continua cu alte afaceri și deoarece i s-a ivit o bună oportunitate.

Cei mai tineri bogătași ai României – locul 3: Lucian Apostol

Pe locul al treilea se află Lucian Apostol, a cărui vârstă este de 34 de ani, cel care conduce societatea Kosarom care are ca obiectiv:

creșterea animalelor abatorizare procesare distribuție realizarea furajelor.

Averea acestuia este estimată la 80 de milioane de euro. În planul acestuia de modernizare sunt cuprinse investiții pentru industrializarea cărnii de pasăre.

Cei mai tineri bogătași ai României: Iulian Stanciu

Iulian Stanciu în vârstă de 36 de ani este unic acționar al Network One Distribution, care este cunoscut sub numele de Asesoft Distribution. Averea acestuia este estimată la 95-100 milioane.

Cei mai tineri bogătași ai României – alți tineri până în 40 de ani cu averi impresionante

Camelia și Corina Voiculescu – în vârstă de 36, respectiv 38 ani dețin Antena TV Group, precum și afaceri în: comerț, agricultură, industrie. Averea acestora este estimată la 600 – 650 milioane. Ionuț Negoiță – în vârstă de 38 de ani, deține Pro Confort. Averea acestuia este estimată la suma de 170 – 180 milioane de euro. Dan Ștefănescu –  în vârstă de 38 de ani deține Gersim Impex. Averea acestuia este estimată la 30 – 32 milioane de euro. Veronica Drăgan – în vârstă de 39 de ani deține Veroniki Holding, fost Butan Gas. Averea acesteia este estimată la 400 – 450 milioane de euro. Mihai Trufan – în vârstă de 39 de ani deține Metaleuroest. Averea acestuia este estimată la 82 – 85 milioane de euro. Orlando Szasz – în vârstă de 39 de ani deține Renania. Averea acestuia este estimată la 32 – 33 milioane de euro.

Iată și topulul celor mai bogați români în 2020

Daniel Dines, 7,7 mld. lei Dragos și Adrian Pavăl, 7,5 mld. lei Ion Țiriac, 6 mld. lei Anastasia Soare, 2,3 mld. lei Zoltan Teszari, 1,9 mld. lei Radu Dimofte, 1,5 mld. lei Andrei Diaconescu și Victor Căpitanu, 1,4 mld. lei Familia Talpeș, 1,4 mld. lei Anca Vlad, 1,3 mld. lei Iulian Dascălu, 1,2 mld. lei.

The post Cei mai tineri bogătași ai României. Cine sunt oamenii care au făcut averi uriașe până la 37 de ani appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă