Cei doi falși stomatologi care au lucrat timp de patru ani într-un cabinet din București au fost reținuți

2 săptămâni in urmă 1


Doi falși medici, soț și soție, au fost descoperiți, marți, în urma unei descinderi a poliției la un cabinet stomatologic neautorizat din București, informează Ziare.com. În urma audierilor, cei doi au fost reținuți.



UPDATE 23:00: Marți seară, Poliția Capitalei a anunțat că reţinerea celor doi a fost dispusă, în urma percheziţiilor care au avut loc marţi la sediul cabinetului stomatologic neautorizat, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi, vătămare corporală din culpă, fals material în înscrisuri oficiale, falsificarea de instrumente oficiale şi folosirea instrumentelor false, potrivit Agerpres.


Femeia care trata pacienți își pierduse dreptul de liberă practică, în timp ce bărbatul, care era „asistent”, nu avea nici un fel de pregătire în domeniu.


Cei doi ar fi exercitat profesia de medic stomatolog în cabinetul neautorizat timp de patru ani, în perioada 2017-2021.


Conform anchetatorilor, falșii stomatologi ar fi „indus în eroare pacienții, fiind produse vătămări corporale, precum și un prejudiciu de aproximativ 60.000 de lei”.


De asemenea, a reieșit faptul că, fără drept, cele două persoane ar fi eliberat și rețete pentru tratamente medicale. „Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, pun în aplicare două mandate de percheziție domiciliară în Municipiul București, dintre care unul la sediul un cabinet medical neautorizat, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, exercitare fără drept a unei profesii sau activități, vătămare corporală din culpă, fals material în înscrisuri oficiale, falsificarea de instrumente oficiale și folosirea instrumentelor false”, a transmis Poliția Capitalei.


Falșii stomatologi au fost audiați la sediul Serviciului Investigații Criminale din Poliția Capitalei.


„Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3”, a mai transmis Poliția.


La începutul anului, a fost reținută o psihologă de 46 de ani care timp de 20 de ani a practicat pe fals la Spitalul Județean Târgoviște.


FOTO: Hepta


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă