Cei 8 generali care au comandat armata SUA în Afganistan se îmbogățesc după război. 20 de companii americane i-au recrutat

1 lună in urmă 30

Foștii generali care au condus forțele americane în Afganistan au prosperat după război. Și-au vând experiența câștigată pe câmpul de luptă şi s-au reprofilat în alte domenii. De exemplu, după ce a părăsit armata, generalul Stanley A. McChrystal a ajuns membru sau consilier pentru cel puțin 10 companii în timp ce conduce o firmă de consultanță și predă la Universitatea Yale.

Cei 8 generali care au comandat armata SUA în Afganistan se îmbogățesc după război. 20 de companii americane i-au recrutat

Generalul Joseph F. Dunford vizitând un spital din Kabul în 2013

Profimedia

Cei 8 generali care au comandat forțele armate americane între 2008-2018 în războiul din Afganistan sunt în consiliile de administrație a 20 de companii americane. Unul dintre ei este membru în boardul a 10 companii, scrie Washington Post.

Eșecul misiunii americane în Afganistan a devenit evident luna trecută, când armata afgană s-a prăbușit în timp ce talibanii au preluat controlul. Dar generalii care au condus forțele americane - inclusiv Stanley A McChrystal, care a coordonat trupele în 2009 - au prosperat în sectorul privat după părăsirea teatrului de război.

Au acumulat influență în cadrul unor companii, universități și grupuri de experți. Practic și-au vândut experiența câștigată într-un război în care au murit aproximativ 176.000 de oameni, a costat SUA peste 2000 de miliarde de dolari și s-a încheiat tot cu talibanii la putere. McChrystal, care a fost demis după ce l-a criticat în 2010 pe vicepreședintele de atunci, Joe Biden, a câștigat milioane de dolari de la corporații, guverne și universități.

Anul trecut, fostul general Joseph F. Dunford Jr., care a comandat forțele americane în Afganistan în 2013 și 2014, s-a alăturat consiliului de administrație de la Lockheed Martin, cel mai mare furnizor de armament al Pentagonului. Generalul în rezervă John R. Allen, care l-a precedat în Afganistan, este președintele Brookings Institution, care a primit 1,5 milioane de dolari în ultimii trei ani de la Northrop Grumman, un alt gigant din domendiul Apărării. David H. Petraeus, care l-a precedat pe Allen și care a furnizat informații secrete amantei sale pe când era director al CIA, este partener la KKR, o companie de investiţii care gestionează fonduri de peste 200 de miliarde de dolari.

Petraeus a mărturisit că mai multe firme s-au bătut pentru a-l recruta pentru experiența sa militară și cea din CIA. În ceea ce privește misiunea sa în Afganistan, el susține că: „Îmi asum ceea ce am făcut și cum am raportat la acea vreme”. Dunford a declarat sursei citate că „a făcut exact ceea ce președintele mi-a recomandat să fac” și că 80% din timpul său este acum dedicat organizațiilor nonprofit.

Războiul de 20 de ani i-a costat pe americani 2000 de miliarde de dolari, mai mult decât au investit în planul Marshall pentru reconstrucţia Europei. Statele Unite au pierdut în Afganistan 2352 de soldaţi, iar peste 26.000 au fost răniţi. În urma americanilor rămâne o ţară în haos şi departe de orice idee de democraţie şi libertate. Una dintre cele mai corupte şi nesigure ţări din lume, unde terorismul poate înflori din nou.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

Top știri

„Am încercat să îl opresc, dar nu am putut”. Adolescentă lipsită de putere, violată în largul mării, la doi paşi de plaja plină de turişti, în Marea Britanie

1

Adolescentă de 15 ani a fost violată în faţa a mii de oameni, fără ca nimeni să îşi dea seama de acest incident. Agresorul a abuzat sexual tânăra, în largul mării, în apropierea unei plaje pline ochi din Bournemouth, Marea Britanie.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă