Cehia prelungește starea de urgență până la sfârșitul lunii aprilie

1 lună in urmă 1

Guvernul minoritar din Cehia intenţionează să prelungească până la sfârşitul lui aprilie starea de urgenţă pentru combaterea epidemiei de coronavirus, transmite dpa.

După şedinţa de guvern de luni, ministrul de interne Jan Hamacek a declarat că măsura este necesară pentru „a duce lupta la bun sfârşit”.

Starea de urgenţă trebuie aprobată de parlamentul de la Praga, care poate cere o perioadă mai scurtă.

În cadrul stării de urgenţă, libertatea de circulaţie este restricţionată, iar din unele districte se poate ieşi numai în cazuri excepţionale.

Situaţia epidemiologică din Cehia se îmbunătăţeşte treptat, observă dpa. Până acum, autorităţile cehe au făcut apel la Germania şi Polonia să trateze unii pacienţi cu COVID-19; în prezent, potrivit lui Hamacek, s-a renunţat la astfel de cereri: „se pare că putem controla situaţia cu resurse proprii”, a spus el.

Guvernul ceh a distribuit spitalelor 10.000 de cutii de ivermectină, dar speranţele că acest medicament ar putea fi folosit împotriva coronavirusului nu s-au îndeplinit. Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a recomandat explicit să nu se utilizeze ivermectina decât în cadrul unor teste clinice, iar testele de până acum nu au furnizat suficiente date.

În Cehia s-au înregistrat până acum peste 1,4 milioane de infectări cu coronavirus, la o populaţie de 10,7 milioane, iar 24.810 cazuri s-au încheiat prin decese. Pe o perioadă de şapte zile, calculele arată o rată de infectare de 0,6%.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Pixabay

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă